Încă din facultate am citit enorm și am și scris, pentru că mie-mi plăcea să gândesc și să fac singură, nu să iau de la alții. Asta nu mi-a adus mereu beneficii pentru că unii dintre cei mai "vechi în branșă" au preferat să spună că nu am înțeles, sau că am greșit. Așa că ani de zile am făcut ce mi-au zis alții să fac și m-am cioplit. M-am pierdut de tot, ca să fiu altora pe plac. Nu sunt nici ei altfel, pentru că își dau puterea permanent, pentru că x teorie zice așa, y scriitor sau critic zice invers, nu știu ce curent zice pe dos. Și tu nu mai ai nicio șansă când societatea îți desenează un pătrățel, iar numai în acel pătrățel ai voie să fii tu. Încă din facultate m-au bântuit vorbele lui Camil Petrescu, care de altfel nu a fost preferatul meu.

„Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu… Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti… Din mine însumi eu nu pot ieși… Orice aș face eu nu pot descrie decât propriile mele senzații, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.”

CAMIL PETRESCU

Ei bine, la acel moment nu știam de ce vibrez atât de mult cu asta: "Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I". Și chiar din facultate cred că am reînceput de 4-5 ori câte o carte nouă pe care nu am reușit niciodată să o termin (să o scriu). Spuneam că trebuie să scriu despre mama. Am zis la un moment dat că asta este drumul meu. De câte ori scriam ceva despre ea însă, mă durea. Așa că am spus: ok, o să scriu când voi reuși să ies din judecată. Și am realizat după foarte mulți ani că atunci când ieși din judecată și te întâlnești cu adevărul tău interior, fără să îți mai dai puterea, nu mai poți scrie decât despre tine. Acesta este singurul tău adevăr: ceea ce simți tu și ceea ce trăiești. Nu poate nimeni să-ți spună ce și cum trebuie să simți. Așa cum tu nu poți să arăți pe nimeni cu degetul, pentru că nu știi ce-i acolo. Și abia acum am înțeles aceste vorbe și de ce am vibrat cu ele atât de tare. Pentru că da, nu poți vorbi onest decât la persoana I. Tu nu știi adevărul nimănui, în afara de al tău.