Călătoria inițiatică a Canalului Mutației: de la limitare la inocență - 25 Iulie

Călătoria inițiatică a Canalului Mutației: de la limitare la inocență - 25 Iulie

Canalul Mutației 3-60
Au fost pentru mine niște zile pline de învățăminte. În mini vacanța cu fiul meu. Au fost și momente mai putin ușoare. Însă m-am conectat mai mult cu mine și m-am conectat și cu el.
Dar ce am simțit a fost că această călătorie "inițiatică" m-a împuternicit foarte mult. Și nu întâmplător, au fost câteva zile în care am făcut foarte multe lucruri pentru prima dată. Atât eu cât și el. Și era clar de ce a fost această nevoie de a petrece timp împreună. Pentru că în mine s-a produs o schimbare și am simțit cu adevărat cum energia lucrează în ajutorul tău și susține calitatea de ghid a părintelui conștient pentru dezvoltarea copilului.
Ieri când eram pe drumul spre casă conduceam și îmi venea în cap într-una cuvântul "Inocența". Și știam că este o cheie care se numește Inocența, dar nu reușeam sa-mi amintesc exact care. V-am mai zis că nu țin minte cheile. Și m-am uitat pe hartă și am zâmbit, Cheia 3, pe care eu o numeam doar HAOSUL, are la nivel de dar Inocența. Este o cheie cu care eu m-am conectat extraordinar și o am în profil. Dar cum? Până ieri a fost activă în pamant Cheia 60, Limitarea. Astfel că atât mie cât și fiului meu ni s-a activat "Canalul Mutației" - 3-60. Amândoi avem cheia 3 în profil, care face canal cu 60.
Ce înseamnă Canalul Mutației? Aceea schimbare bruscă de planuri despre care am povestit în articolul anterior, aceea forță care îți schimbă drumul și care te și frustrează la un moment dat, pentru că nu mai poți controla. Și tu crezi că este Haos, dar de fapt este nașterea a ceva nou în viața ta.
Ce a urmat? Așa cum spuneam, împreună am făcut mai multe lucruri "pentru prima oară".
Am plecat împreună pentru prima oară singuri în vacanță.
El a văzut pentru prima oară castelul Bran.
Am lăsat frica deoparte și ne-am urcat în UTV, tot pentru prima oară și am făcut un mic off- road în pădure (Cu ghid). Să mă vedeți pe mine în fustă strâmtă cu adidași albi cu inimioare roz în noroaie, cu cel mic țipând ca o bătrânică îngrijorată. 😁 Stați liniștiți, totul s-a desfășurat în siguranță.
Și nu în ultimul rând am luat bilete pentru o nouă vizită, de această dată într-un oraș pe care nu l-am vizitat niciodată până acum: Paris. Așa că eu și Cezar vom vedea anul acesta și "Turnul din Pàris" - așa îi spune el. ☺️
Pentru mine, dincolo de toate activitățile pe care le-am făcut, s-a activat ceva foarte profund, pentru că am simțit cum mi-am mai regăsit ceva din puterea mea personală. Și nu întâmplător, pentru că a început sezonul Leului, iar eu și el suntem amândoi Lei. De asta zic că a fost chiar o călătorie inițiatică. Și m-am împuternicit extraordinar. Iar fiul meu a beneficiat de exemplul unei mame curajoase care poate da un exemplu în a "asculta" energia și a spune "DA" vieții cu inima deschisă. Și chiar am simțit cu adevărat că mi se deschide inima.
Dar ceea ce este și mai frumos este că după aproape un an și jumătate în care am contemplat Cheile în moduri foarte profunde, și multe povești nu le-am spus, ceva s-a schimbat. 3-60 pentru mine a adus o Mutație cu adevărat importantă și anume: am trecut de la a simți și a înțelege Cheile la a le trăi pur și simplu în viața mea. O aliniere extraordinară cu energia nu numai la nivel mental / emoțional, cât și integrarea lor care a rezultat în alinierea corp - minte - spirit.
Cum?
Universul a susținut - Cheia 60 - scăpăm de limitări mentale, inima a cerut- "Vreau ceva nou" - Cheia 3- Inocența - și corpul a executat.
Richard spune că Inocența este a privi viața prin ochii unui copil. Și copilul face foarte multe lucruri pentru prima oară, nu?
Tu ce lucruri noi ai făcut în săptămâna ce a trecut? Ce s-a schimbat? Dacă ai Cheia 3 in profil sau ai pe cineva lângă tine cu Cheia 3, cel mai probabil ai fost influențat (-ă) să iei energia Haosului și să creezi împreună cu ea.
Să ne fie de folos 🙏
PS: simt să revin puțin asupra procesului care s-a deschis puternic la mine în ultima vreme legat de limitările mentale. Legat de frică și neputință, doi factori care nu ne lasă să evoluam. Și stai puțin cu tine și asculta-te pentru că simți în tine când se apropie schimbarea. Trebuie doar să îți astupi urechile și să închizi ochii, pentru a vedea și a auzi ceea ce este în interiorul tău. Și închei cu o frază frumoasă pe care am auzit-o la Aurel Mocanu: "Închideți ochii de carne și deschideți ochii sufletului."
Foto personale din mica noastră escapadă.
Back to blog

Leave a comment

Please note, comments need to be approved before they are published.