Hermitul

Această călătorie spre interior arată ca un roller coaster. Ups and downs permanente. Și mereu când crezi că s-a terminat, mai apare ceva. Și încă ceva. Iar în acel proces de judecată ai deseori momente când simți că nu ai făcut nimic, începi să te îndoiești de tot, sau crezi că ai făcut totul degeaba. Și mereu trebuie să alegi. Într-una și-ntr-una trebuie să alegi. Și de fiecare dată trebuie să te alegi pe tine și pe Dumnezeu. Și ajungi să vezi din ce în ce mai clar cum ti-ai dat puterea. Din nou și din nou. Când vă spuneam vouă că toate acestea (Cheile, Planetele, cărțile, oracolele, toate teoriile) sunt niște tool-uri, îmi spuneam de fapt mie, iar acum știu și simt ca mi-am dat puterea lor. De câte ori te duci în exterior, asta înseamnă să-ți dai puterea.

De câte ori asculti ceva din exterior și nu ești tuned in cu interiorul tău, asta înseamnă să-ți dai puterea. Îți dai puterea de câte ori mergi pe același drum pe care altcineva deja l-a făcut. Și ești îndrumat Într-una și Într-una să îți creezi tu propriul tău drum.

Am petrecut cu fiul meu o zi superbă ieri, o zi în care am făcut cu el de mână zeci de constelații, fără să vreau. Și ne uitam la unul la altul, cum nu ne-am auzit niciodată sau ascultat unul pe celalalt. La finalul zilei, am plâns amândoi și ne-am promis că din aceea zi ne vom asculta mereu unul pe celalalt, ca să nu ne mai rănim. Și el vorbește în cuvintele lui, eu îl ascult în cuvintele mele și jocul rămâne nesfârșit. Și îmi arată această cale nouă cu fiecare pas, așa cum numai un copil știe să o facă. El nu a uitat să trăiască în prezent, așa cum am uitat eu, adultul. Și facem planuri, și facem planuri peste planuri, și pierdem timp prețios din viață în loc să ne jucăm, să ne trăim viața noastră în AICI și ACUM. Îmi redescopăr în fiecare zi copilul și copilul din mine și Doamne, ce bine e!

În toată această călătorie, există un Hermit. Hermitul este călăuzitorul tău spre interior. Este faza în care te duci înăuntru și vezi ce este acolo. Și îți aduce aminte mereu și mereu să te întorci la tine. Să îi lași pe alții să meargă pe drumul lor. Și în toată povestea asta ești călăuzit (Ghizi spirituali). Aceștia sunt cărțile de tarot, Cheile Genelor, psihologii, preoții, arhetipurile, semnele și simbolurile, rugăciunea, muzica, arta. Lista e foarte mare. Și dacă drumul curge lin, știi că este de la Dumnezeu. Și când nu curge lin, tot de la El este, spune: nu pe aici, iubire, nu pe aici! Pe aici au mers și alții. Tu fă-ți drumul tău!

Azi noapte am avut un vis în care mergeam cu mașina pe sub un pod. Mașina în care eram eu era singura care mergea pe sub pod, însă pe podul acela erau foarte multe mașini. Iar acele mașini mergeau în partea "DREAPTĂ". Eu mergeam "ÎNAINTE". Și de acolo, de sus, de pe pod, cădeau foarte multe mașini. Și pe mine nimic nu mă atingea. Parcă eram protejată, așa, de o forță nevăzută. Totul se prăbușea în jurul meu, iar eu tot înainte.

Călăuza mea, Hermitul, este acela care-mi luminează drumul în față cu o lanternă mică, aceea pe care o ține în mână, prin tunelul acela negru despre care vorbeam anterior.

Frica începe să dispară. Curajul apare și începi să mergi cu inima deschisă și cu ochii închiși prin viață. Fără să știi deja NIMIC. Pentru că dacă știi deja, repeți ceva.

Nu o să vă mint, acest proces de deconditionare mentală (Brain rewiring) este foarte greu de dus. Nu e Milk and Honey all the way. Sunt momente când plângi, ajungi să plângi pentru toată umanitatea, când vezi cum trecem toți pe lângă viață, plângi pentru părinții tăi și pentru ce au ales ei, plângi pentru tine că ai greșit mult de tot, apoi îți dai seama că asa trebuia să fie. Și apoi râzi și iar urci, și iar cobori. Și primești câte o surpriză, un dar, de fiecare dată când ai realizat ceva, dar la un moment dat primești Viața.

Și am momente când înțeleg câte ceva și încep să râd singură pe stradă. Și mă uit în jurul meu cum sunt oamenii șocați că râd. Și îmi aduc aminte când eram elevă și mergeam cu metroul, iar eu nu stăteam cu ochii în telefon pe drum, ci la oamenii din jur. Și îi priveam pe toți așa cum sunt triști, dezamăgiți, nimeni nu avea o față veselă. Și stau să mă gândesc: am uitat atât de tare să fim fericiți, încât atunci când vedem pe cineva că râde pe stradă credem că e nebun?

E greu și e ușor. Dar totul e Dumnezeu și Dumnezeu e tot. Încă nu mi-am explicat multe, dar încet încet simt că nu mai vreau să-mi explic tot, ci să trăiesc. Sau întâi să trăiesc și pe urmă să citesc, să înțeleg.

Un lucru știu sigur: Dumnezeu vrea să-ți trăiești viața ta, ca nimeni altcineva.

Zile line!