Pestera lui Platon

Am realizat așa în ultima vreme cum toată viața am stat în medii unde eu nu eram primită cu tot ceea ce aveam eu de adus, cu darurile mele. Și am observat că pe măsură ce te deschizi apare și "tribul" tău. Pentru că este nevoie ca tu să-ți recunoști capacitățile și să te alegi pe tine încă odată și încă odată, să te vezi așa cum ești tu, pentru ca alții ușor ușor să te poată vedea.

Și am observat așa dinamica în care mergem de exemplu și lucrăm în locuri care nu ni se potrivesc, pe posturi care nu sunt despre noi și ajungem să tragem infinit să scoatem ce e mai bun din noi pe niște domenii care ne sunt străine. Sau în niște medii unde nu suntem primiți. Și asta creează frustrare și burn out. Pentru că oricât te-ai strădui să fii mai bun și să demonstrezi că meriți mai mult nu vei reuși. Pentru că nu e despre ceea ce tu ești. EU SUNT-ul acela despre care povesteam recent. Iar asta le dă și celor din jur ocazia să te judece și să te manipuleze. Să-ți spună că nu ești suficient de bun și că nu meriți. Apoi ne bagă în alte povești, în povești în care ajungem să facem și 4-5 joburi într-unul singur. Și suntem plătiți doar pentru unul. Și la nivel subtil se creează o frustrare uriașă. Și problema este că într-o organizație în care apare această dinamica, dinamica este setata deja de la cel mai înalt nivel care dă acest model mai departe. Acolo unde și șeful inclusiv face 4-5 joburi într-unul. Când el ar trebui să fie doar șef și atât. Indiferent de care este. Și atunci așteptarea este să faci și tu la fel. Pentru că nici el nu știe altfel. Pentru că dacă nu o faci, nu meriți și nu ești suficient de bun. Iar tu primești în DAR această oglindă ca să vezi ce nu vrei să vezi în tine. Și ce parte din tine judeci.

Pentru că cei care îi țin pe alții prizonieri la nivel mental, sunt ei înșiși prizonieri ai propriei minți și se mint singuri că pot controla ceva, când nu pot controla nimic.

Și rămâi așa într-o bulă unde simți că nu ești primit, dar nu înțelegi nimic de fapt. Și poate câștigi mulți bani, poate îți place ce faci, dar această dinamică în sine îți consumă atât de multă energie vitală, încât te dărâmă. Și este foarte greu să-ți dai seama pentru că tot sistemul este deja construit așa și ești atât de obișnuit cu el încât ai impresia că asta este normalitatea. Iar dacă îndrăznești să spui ceva ți se spune că ești puturos. Iar dacă încerci să pui limite sănătoase ești un copil răsfățat. Eu nu sunt puturos! Cum își permite? Pentru că tu nu îți dai voie să fii și puturos uneori. Respingi total aceea parte din tine.

Și am ajuns așa să văd și cazuri care cad fix în extrema cealaltă și au observat dinamica, dar au impresia că li se cuvine tot. Și mă uit așa în urmă la ultimele două generații, pentru că înainte de a se echilibra, balanța înclină tare când într-o parte, când în cealaltă. Acesta a fost și procesul meu atunci când am lucrat o temă. Indiferent că e vorba de o relație, de job de orice temă din viața mea. Prima tendință a fost să mă duc în extrema cealaltă și abia apoi am reușit să echilibrez talerele balanței, cu ceva efort. Dar este un lucru absolut normal care face parte din proces.

Și mi se pare că asta a fost energia acestei perioade cu soarele în Balanță care tocmai se încheie și culmea, că tot povesteam despre carea de tarot Justiția (care reprezintă semnul zodiacal al balanței). Pentru că Justiția vine să echilibreze cele două talere și să le aducă pe același nivel. Și asta nu se întâmplă din prima. Pentru că ea se mișcă stânga - dreapta din ce în ce mai puțin până când ajunge să se echilibreze perfect. Exact așa este și procesul în care tu lucrezi și te dezvolți pe tine. Întâi un layer, apoi încă unul, din ce în ce mai fin pană ajungi la măiestrie. Este dacă vreți, ca atunci când sculptezi o vază. Prima o să-ți iasă din topor. A doua o să fie mai bine și mai bine și mai bine până când, cu mai multă experiență va ajunge să atingă perfecțiunea.

Și cumva simt așa că în secolul vitezei nu ne mai dăm acest timp să avem răbdare cu noi înșine, să ne șlefuim și punem o presiune uriașă pe noi. Iar această presiune se oglindește în exterior unde atragem situațiile în care suntem din nou și din nou puși în fața acestui proces de rafinare de care uităm cu toții. Și viața îți aduce așa în față aceeași situație de 20 de ori. Și te întreabă ia vezi acolo, mai e ceva? Și tu te enervezi și zici mă nene, iar am intrat în rahatul ăsta? Și iar te duci la fund, fără să știi că de fapt e la un nivel și mai profund. Next level. Iar viața are darul ăsta să te harsaie până când scoate acel diamant din tine, perfect șlefuit. Și mi se pare așa că răbdarea este ingredientul cheie în această ecuație. Pentru că dacă nu înveți să ai răbdare, o să fii ținut pe loc până o vei face și nu poți să controlezi nimic.

Și vei întâlni acei oameni care nu au deloc răbdare cu tine să greșești și te Judecă. Și te consideră defect. Pentru că tu nu stai pe loc, dar ei o fac. Și dacă asta este realitatea lor, a ta este greșită automat. Apoi te duci și tu iar în Judecată, asta nu știe ce face și ce spune. Bate câmpii. Și aici intervine Justiția care cântărește. Și la ea totul trebuie să fie echilibrat. Să fie just.

Și vor fi tot felul de situații similare până când vei zice băi STOP. Până aici! Acel stop care vine din iubire de sine, cu multă blândețe. Iar a avea răbdare cu tine vine din foarte multă iubire de sine. Iar iubirea de sine vine și ea din renunțarea la a mai fi un etalon perfect în societatea pe care au desenat-o alții pentru tine, care la nivel de suflet îți este atât de străină. Simplu, pentru că este despre altul și nu despre tine. Și ajungi apoi într-un moment în care decizi să ții un pic timpul pe loc și să-ți dai pace. Să accepți că atât ai putut în acel moment când poate nu vedeai nicio resursă. Și fix atunci începi să vezi și resursele. Și nu este despre a avea mașini, case, haine scumpe și faimă. Este despre a putea să stai tu cu tine să-ți acorzi aceea atenție și aceea răbdare pe care nu ti-a dat-o nimeni vreodată. Eu nu am fost obișnuită să stau singură, iar destul de recent am descoperit plăcerea de a sta eu cu mine și am descoperit despre mine lucruri minunate. Și m-am dus în extrema cealaltă în care am început să stau doar eu cu mine. La început m-am speriat un pic, însă acum știu că este doar o parte din proces, un moment din Tot. Și coincide cu acel moment când afli că atunci când tu ai răbdare să te privești, să te accepți, să te primești, să stai cu durerea ta, ajungi nu să nu mai ai aceea nevoie disperată de validare din exteriorul tău. Și fix atunci încep să te vadă și să te valideze și ceilalți. Pentru că tu faci lumină acolo unde era întuneric. Și când luminezi, cei din jur te văd și se conectează și ei cu lumina din ei înșiși.

Astăzi o persoană pe care nu am văzut-o de ceva timp mi-a spus că nu m-a recunoscut și că sunt foarte luminoasă. Și i-am spus că așa mă și simt, luminoasă. Încă mai e de lucru. Și nu a fost ușor deloc drumul, pentru că tot drumul ăsta spre lumină este prin... beznă. Pentru că nu știi. Ai trăit toată viața în beznă și nu ai cum să știi cum arată lumina.

Și îmi vine așa în cap Peștera lui Platon, pe care am studiat-o prin clasa a 11-a parca, la filozofie. Și abia relativ recent am început să înțeleg cu adevărat despre ce este vorba acolo. Pentru că exact așa arată mecanismele sociale în care trăim. Sau cum îi spun unii, Matrix-ul.

Este despre acei oameni legați în Peșteră care nu văd decât UMBRE (adică partea goală a paharului). Despre cei care văd lumina și simt să îi scoată și pe ceilalți din întuneric. Și și-o iau. Pentru că de câte ori încerci să salvezi, nu onorezi destinul celui din fața ta. Îl faci mai mic și ai impresia că tu ești mare și tare. Și când vii din această energie, ești în lipsă de respect și vei fi respins. Pentru că tu însuți îl respingi pe cel din fața ta așa cum este el. Și este foarte fin aici.

Și vă las mai jos o imagine de contemplat. Și cu faptul că am învățat recent că fiecare dintre realități este absolut validă pentru cel care o trăiește. Și nimeni nu are voie să-ți spună că ceea ce simți tu nu e real și să-ți invalideze emoțiile. Tu EȘTI și SIMȚI în aceeași măsură în care o face și cel din fața ta. Și nu ai greșit cu nimic. Dar asta presupune ca și tu să-l validezi pe cel din fața ta. Indiferent în care dintre realitățile cele două te afli. Pentru că nu poți cere altcuiva să-ți ofere ceea ce tu nu poți să-i oferi la rândul tău. Și poți face asta doar din postura de OBSERVATOR. Care a ieșit din dualitate. Nu mai e bun sau rău, bărbat sau femeie, alb sau negru, stânga sau dreapta, ci DOAR ESTE. Este acela care îi primește și pe cel din Peșteră și pe cel din afara sa.

Bun venit în cheia 50 - Corupția - Echilibrul - Armonia! Și nu este despre Corupția din politică. Aia este doar o fugă de ceea ce este înăuntrul tău la un nivel foarte profund, unde tu refuzi să vezi ceva: aceea parte din tine care este ca celălalt. Este despre felul în care tu te corupi pe tine (renunți la o parte din tine) ca să "fit in". În niște mecanisme... corupte. Și fix asta este povestea ta începând de când vii pe lume.

Acum înțeleg de ce profund înăuntrul meu, de mic copil am simțit și spuneam mereu că Echilibrul aduce fericirea. Abia acum înțeleg de ce aveam această chemare. Pentru că am cheia 50 în Nodul Sud pe harta nașterii - Karma. Și mi se pare foarte fin aici cum readuce o temă deschisă când a fost în soare Cheia 19 - adică în luna August: Codependenta. Ce legătură au una cu alta? Amândouă fac parte din centrul sacral, unde zace puterea ta de a deveni responsabil în propria ta viață. De a-ți lua și ați asuma locul tău în viața ta. Iar cheia 50 creează acest cadru perfect și susținerea de a te întoarce să mai privești odată la aceea poveste a Cheii 19, în care vezi că ai lucrat mult, dar tot nu ești stăpân pe tine.

Și cum vin așa și rafineaza din nou și din nou și Cheile 17-18 procesul acesta de Judecată la un alt nivel, pe mai multe teme. Cum judeci tot, pe rând, "ascultând" toate părțile implicate, până nu mai Judeci pe nimeni. Pentru că abia atunci când vezi acele părți din tine reușești cu adevărat să te pui în pielea celuilalt. Iar resursele să vezi asta sunt acolo, nelimitate. Trebuie doar să vrei.

Și mai avem până în Decembrie când ies cele două chei din Nodul Nord și Nodul Sud. Și v-am spus deja că acestea sunt Dharma și Karma. Karma este programul de care trebuie să ne LEPĂDAM pentru a intra pe calea Dharmei (a destinului).

Mai avem acum Nodul Nord în Berbec și Nodul Sud în Balanță până în Ianuarie 2025. Eu le am și în hartă. Astfel că mi-a fost mult mai ușor să mă conectez la ele.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că lucrăm pe Codependentă până în Ianuarie 2025 pentru a putea să ajungem în propria putere, în acel Echilibru. Și nu e de rău, pentru că avem susținere foarte mare. E de rău când opui rezistență și nu vrei să privești acolo. Că o să te busesti prin mai toate relațiile.

Nu aveam în gând să scriu de spre Cheia 50, dar am făcut-o fără să vreau.

Am pornit doar cu prima idee, de a nu fi primit și a curs și uite unde am ajuns.

Pentru că despre asta sunt Cheile. Despre a te conecta la energia Sursei, așa cum vine ea și să știi să faci DAR din ea.

Degeaba citești și te uiți pe hărți, dacă nu procesezi/ integrezi în tine emoțiile pe care această energie ți le ridică la fileu.

Să ne fie de bine!