Not my circus, not my monkeys
Share
Primesc cu bucurie foarte multe mesaje de apreciere în ultima vreme pentru ceea ce am oferit în scris. Am primit așa niște cuvinte frumoase în ultima vreme, cum nu am auzit în viața mea. Și îmi dau curaj și putere să merg mai departe. Să nu credeți că nu există și respingere. Mulți își iau la revedere, neasumat, înainte dacă primeai înjurături știai o treabă. Acum sunt cei care dispar așa în tăcere rând pe rând. Dar este un proces și am ajuns în punctul în care chiar nu mai doare. Sunt cei care oricum nu erau pregătiți să te primească cu brațele deschise așa cum ești, pentru ceea ce ești tu. Și e OK. Dar mă așez așa cu mine pe zi ce trece și mă bucur tare că i-am descoperit și pe cei care mă primesc pe mine toată și mi se pare așa, după un drum lung cu turbulente că darurile nu s-au lăsat așteptate prea mult timp. Simt o liniște extraordinară și mă bucur de ea în fiecare zi. Pentru că este clar ceea ce trebuia să fie. Și am obosit atât de tare cât timp am făcut atât de multe compromisuri, încât nu mai sunt dispusă să fac deloc.
Acum știu că poți salva relații cu oamenii, dar pentru asta este nevoie de doi care să fie deschiși să comunice dintr-un loc de sinceritate. Pentru că nu te ajută cu nimic să vâri sub preș. La un moment dat va ieși de acolo tot. Și iese și mai urât.
De ce nu mai fac compromisuri? Pentru că am început să mă iubesc mai mult, să mă ascult. Am văzut cât de mult am tăiat din mine în această viață pentru a nu-i supăra pe cei din jur, dar am învățat că nu sunt eu vinovată pentru toată suferința din jur.
Mai stau uneori așa și observ în jur și pe online, pune cineva o postare nevinovată mulți sar la gâtul său, uneori chiar cu jigniri... parcă e mai rău ca niciodată. Parcă dorința de a vrea să fii tu însuți mai bun, măcar cu tine dacă nu cu alții, nu mai există deloc. Pentru că atunci când jignești asta spune ceva despre tine, nu despre cel din fața ta. Și să nu credeți că nu am jignit și eu cândva la rândul meu. O grămadă de prostii am făcut în viața asta. Dar am înțeles că se poate și altfel. Și poți să te protejezi, să ai grijă de tine, respectându-i pe alții. Asta nu înseamnă să stai acolo să accepți orice, nici pe departe. Am învățat că nu e ok să judeci pentru că nu știi ce e acolo. Și chiar zilele trecute am lucrat ceva greu tare și s-a dus pe judecată la un nivel atât de subtil că nici nu știam că există așa ceva. Poate o să povestesc la un moment dat. Acum simt că încă mai am niște lucruri de integrat.
Acestea fiind spuse simțeam așa doar să spun mulțumesc cu recunoștință tuturor. Și celor care mă primesc și celor care nu mă primesc. Și cei din urmă mi-au arătat cu bucurie la ce nivel frumos de iubire de sine am ajuns încât să primesc și asta, respingerea. Și să văd cum am avut puterea să spun și stop tuturor comportamentelor care nu mi-au mai fost de folos. Și să vă felicit pe toți cei care lucrați cu voi și învățați să vă iubiți mai mult. Nu e ușor deloc, dar merită și aș lua-o de la capăt dacă ar fi nevoie oricând.
Mulțumesc cu recunoștință
Foto: AI