Viața ca o constelație. Legături nevăzute

De ce am numit această pagină "Viața ca o constelație"?

Cine a urmărit în ultimul an articolele mele știe deja că sunt mare fan constelații. Dar ce înseamnă constelațiile? Constelațiile se referă la un proces terapeutic prin care, în fața ta, se desfășoară scena vieții tale cu tot ce vezi și cu tot ceea ce nu vrei să vezi.

Adică: alegi un facilitator și faci parte dintr-un grup mai mare de oameni. Unii lucrează și cu 50 de persoane. Eu nu aș merge în zona respectivă. Cel mai mult îmi place atunci când suntem maxim 8, pentru că pe mine aglomerația mă obosește foarte tare.

Vii cu o temă de lucru: de exemplu, o relație, un simptom, un blocaj etc.
Constelatorul îți va cere să alegi din grup câteva persoane care să reprezinte oameni din viața ta sau chiar acele simptome. De exemplu, eu am lucrat la un moment dat pe o anumită durere.

În fine, și să zicem că ai în fața ta 3 persoane: una care te reprezintă pe tine, una care o reprezintă pe mama ta și una care îl reprezintă pe tatăl tău. Și ele încep să vorbească, evident, uneori și cu ghidajul facilitatorului, pentru a nu te îndepărta de tema cu care ai venit.

Oamenii din fața ta pur și simplu preiau instant trăsăturile, gesturile și chiar și cuvintele celor în al căror rol au intrat. Este ceva incredibil. Și vezi ceea ce este de văzut acolo, pentru că inconștientul se ridică la suprafață. Practic, tu accesezi ceea ce Jung denumea inconștientul colectiv.

Și aici vreau să dau un exemplu concret. O persoană are anumite simptome și află din constelație că acele simptome se datorează faptului că a suferit o întrerupere de sarcină. Voită sau nu. Și aici vreau să fac o paranteză. Am participat la foarte multe constelații în care a ieșit acest lucru. Persoane diferite, care nu se cunoșteau între ele. Când mama pierde un copil, ea rămâne prinsă între lumi. Între copiii născuți și copiii nenăscuți. Și pentru că e jumătate dincolo, ea nu poate fi prezentă total în viața copiilor născuți. Uneori stă pe jos, lângă cei adormiți. Și de cele mai multe ori, copilul născut preia tristețea și împovărarea mamei, fiind fidel ei. Și își duce "în cârcă" emoțional frații pierduți. Aceasta este doar o paranteză ca să vedeți ce putem duce cu noi. Și asta e foarte mult. Noi ar trebui să ducem doar ceea ce este al nostru. Nu și al altuia. Judecată, tristețe, furie și multe altele.

Am ajuns acum și la cea mai importantă parte a articolului, și anume: cum se poate așa ceva? Cum de funcționează constelațiile? Pe legea hermeneutică: As within, so without. Precum în interior, așa și în exterior. Adică pe fenomenul proiecției. Și aici mai fac o paranteză, pentru că foarte mulți ani nu am înțeles exact ce înseamnă proiecția.

Proiecție nu este faptul că vezi tu la cineva ceva și ți se pare ție că are legătură cu povestea ta și ce simți tu. Proiecția este când ceea ce e ascuns adânc în tine atrage în exterior aceleași povești. Practic, interiorul tău îți creează la propriu viața exterioară, fără ca tu să fii conștient de acest lucru.

Ai rană de masochism? O să atragi un abuzator.
Ai rană de abandon? O să atragi un fugar.
Și tot așa.

Palpabil, în viață, nu la nivel mental. Și toată viața, dar absolut toată, așa funcționează. Pe PROIECȚIE. Și până nu devii conștient de faptul că manifești din ceea ce ești, nu din ceea ce îți propui mental, viața nu se mișcă.

Tocmai de aceea, când începi să lucrezi intens cu tine, încep să plece oameni din viața ta. Pentru că tu nu îi mai manifești. Dacă lucrezi abandonul, nu mai atragi fugari. Mulți oameni stau și zic: "Mă, nu mi-a dat și mie Dumnezeu iubirea vieții mele." Și ești supărat tare pe Dumnezeu că altuia îi dă și ție nu, când, de fapt, cheia e la tine.

Și cumva în asta constă procesul trezirii spirituale. Când începi să vezi exact că tu manifești prin oglindire absolut tot ceea ce ești pe dinăuntru. Și doare ca dracu’ să-ți asumi responsabilitatea, pentru că trebuie să privești înapoi și să vezi cât de mult ai greșit față de tine.

E un proces greu, dar și când se așează, începi să vezi că asumarea și responsabilitatea sunt niște lucruri extraordinare și nu niște blesteme, așa cum credem majoritatea dintre noi. Și, de fapt, este doar un miraj, pentru că tu iei oricum mii de decizii inconștiente zilnic.

Doar că atunci când începi să devii conștient, ți se face o frică maximă. Că realizezi cât damage poți face. Se așează și asta. Și intri în fluxul vieții. Care e blând și așezat, lent și îți respectă ritmul.

E magic. Totul curge lin și nu te mai izbește.

Ajungem și la subiectul principal: De ce am numit pagina mea "Viața ca o constelație"?

Pentru că toată viața este o constelație. O oglindire, așa cum am explicat mai sus. Singura diferență este poziția ta. Când tu ieși în afară și ai puterea să privești din postura de OBSERVATOR.

Iar asta te învață constelațiile. Sau meditația, pentru cei care fac meditație. Când ieși în afara vieții tale și privești din postura de OBSERVATOR, vezi din toate unghiurile. Vezi și perspectiva ăluia care te scoate din minți, și rănile și greșelile tale. Și nu mai poți să dai vina pe nimeni. Trebuie să îți asumi propria viață.

Pur și simplu.

Iar asta duce la o decondiționare mentală care vine cu durere. Pentru că nu știi cum. Așa ai trăit toată viața. Dar ce se întâmplă după este magic.

Vă doresc o săptămână minunată! 🙏❤️

PS: Am uitat să specific faptul că, pe interior, sufletul tău știe tot, pentru că noi suntem toți conectați energetic cu tot ce e viu și între noi, ca oameni, ca o pânză de păianjen. Astfel este posibil acest fenomen al proiecției. Și pentru că tot mai multă lume devine conștientă de acest lucru, vei auzi tot mai des aceste cuvinte: "Împreună UNUL." Împreună suntem TOT. Aici e mai mult de povestit, dar las pentru altă dată.