Umanitate și vulnerabilitate
Când mergi la constelații, înveți un lucru foarte prețios: să respecți tot mai mult oamenii din jurul tău. Pentru că nu știi ce poartă în spate. Acolo îi vezi pe toți în toată vulnerabilitatea lor, dezbrăcați de secrete, de măști, în toată umanitatea lor. Le vezi durerea, suferința, rezilienta, calitățile.
Și absolut de fiecare dată, fără excepție, te vei regăsi în poveștile lor. Pentru că nu întâmplător câmpul îi aduce pe toți acei oameni la un loc. Și asta te moaie. Te moaie pentru că îi vezi pe ei și te vezi pe tine. Și recunoști acele dureri din tine care te-au făcut să fii într-un anumit fel: poate dur, cu inima închisă, cu frică de relaționare, într-o fugă și într-o luptă continuă. Și atunci te moi. Te moi față de ei și te moi și față de tine. Și nu mai judeci. La fel se întâmplă și cu calitățile. Înveți să-ți onorezi și acele părți din tine care s-au șlefuit frumos. Să te apreciezi și să te iubești mai mult.
Am văzut de-a lungul ultimilor 2 ani și jumătate niște povești atât de impresionante încât cred că nu le voi uita toată viața. Au fost unele dintre ele pe care cred că eu în viața mea nu aș fi putut să le duc. Cred că m-ar fi dărâmat total. Dar unii au reușit să rămână în picioare. Și le vezi puterea și măreția. Este ceva incredibil. Intri în smerenie și pleci capul. "Plec capul în fața destinului tău greu." Chiar simți fizic să faci asta. Mie una așa mi se întâmplă.
Și când vezi ca în oglindă toate acele lucruri la tine și la ei, începi să conștientizezi că toți suntem la fel. Nu e nimeni mai presus sau mai prejos. Toți avem durerile noastre, toți avem calitățile noastre. Și nu ne desparte nimic. Mai apoi vine și recunoștința pentru ei că ți-au arătat aceste lucruri. Și poate au plătit un preț mare pentru asta. Ca tu să poți să vezi în ei anumite lucruri din tine. Și atunci intervine o formă de respect deosebită.
La fel și cu străbunii. Eu când m-am apucat să lucrez cu străbunii nici măcar nu conștientizam că am străbuni. Asta este realitatea. Și când te uiți în urmă și vezi câtă iubire, câtă fidelitate este transformator. Când vezi cum au trăit ei, cu războaie, cu foamete, cu copiii părăsiți pentru că nu puteau fi crescuți, ajungi la concluzia că noi suntem niște razgaiati. Alții nici nu ar fi visat să aibă o casă cosy, cu nu știu ce mobilă, cu birou, cu copii care au cameră proprie, cu mașină la scară nu mai zic... Dar toată durerea aceasta pentru ca tu să ajungi astăzi să fii în viață. Așa cum ești. Cu plusuri și cu minusuri.
Poate că nu ai avut o relație grozavă cu familia, poate nu ai înțeles de ce te-au rănit, dar când vezi ce duceau în spate, îți dai seama cât ești de arogant și nerecunoscator. Și îți vine să taci, să nu mai zici nimic, pentru că orice ai zice este de prisos.
Bill ne-a povestit ieri ce a lucrat într-o ședință de terapie care m-a făcut bucăți. Cracked open cum zic oracolele. Oricât ai fi de dur, nu ai cum să reziști la așa ceva.
Era un băiețel de 15 ani care fusese dat spre adopție de mama sa. Înțeleg că mama sa era foarte mică, aproape de aceeași vârstă cu el la momentul poveștii. La presiunea părinților, a trebuit să renunțe la copil, ea însăși fiind un copil. Și acest băiat avea o întrebare: "De ce m-a dat mama?". Atât voia să știe. De ce nu l-a păstrat mama lui. Bill l-a pus față în față cu reprezentanta mamei, copilul a întrebat-o și fata i-a răspuns:
"Te-am dat pentru că am vrut să trăiești."
Bill ne povestea că toată sala plângea, dar băiatul era fericit. Vă dați seama că și nouă ne-au dat lacrimile. A fost un moment foarte impresionant. Dar de ce am dat acest exemplu? Ca să vedeți cum doar câteva cuvinte îți pot schimba total realitatea în care trăiești. Să pleci din zona aia "Nu mi-au dat destul", "Nu m-au iubit". Și să pricepi că la acel moment, au avut poate de ales, între a te lasă să trăiești sau a opri viața. Pentru că nu s-a putut mai mult. Și atunci vezi iubirea și măreția ei. Pentru că ai fi putut să nu fii.
Mai am de povestit. În funcție de cum se așează și la mine. Dar acesta a fost unul dintre lucrurile acelea care m-au muiat extraordinar. Și da, viața este magică. Așa cum este ea, cu bune și cu rele. Iar cel mai frumos DAR pe care îl poți face familiei tale și chiar și celor dragi plecați din viață este să-ți trăiești viața la potențial maxim și să o faci și în onoarea lor. Asta mi se pare cea mai înaltă formă de a onora destinele lor. Pentru că mulți au plătit un preț mare ca viața să ajungă astăzi la noi.
Zile line 
Foto: Eu alaturi de Bill Mannle la Bucuresti 4-6 iulie 2025.