Trezirea spirituală și al treilea ochi

Mi-am propus de ceva timp să ating acest subiect și am tot amânat. Pesemne că nu eram pregătită. Deși am punctat câte puțin pe alocuri în ce am mai scris deja.

Constat că există în colectiv o confuzie legată de cel de-al treilea ochi. Confuzie pe care am avut-o și eu până să simt, să trăiesc. Cu al treilea ochi vezi în interiorul tău. Cu ochii din cap vezi în afara ta. Cum? Perspectiva se schimbă, iar tu, care până acum obișnuiai să privești doar la alții, la ce greșesc ei, la cum te rănesc, începi să vezi reversul medaliei. Cât rău le-ai făcut altora și cât rău ți-ai făcut ție însăți. Și doare ca naiba. Doare mai rău ca atunci când te rănește cineva. Pentru că observi cum ți-ai făcut-o cu mâna ta. „Vorba 'ceea”, cum zicea Creangă: „Ce-și face omul cu mâna lui, lucru manual se numește.” V-am zis că îmi plac vorbele populare.

Cu al treilea ochi vezi în primul rând umbrele tale. Comportamentele care te țin pe loc, modurile în care te autosabotezi, programe preluate inconștient de la alții sau de origine culturală. Și multe altele. Și abia după ce el se deschide, tu poți avea o perspectivă rotundă asupra unei situații date. Pentru că da, atunci când te vezi și pe tine, începi să înțelegi și perspectiva celuilalt.

Se spune, desigur metaforic, că atunci când ai al treilea ochi închis, dormi. Tu, practic, vezi jumătate din adevăr. Din păcate, pentru că este extrem de greu să stăm cu traumele și durerile noastre, preferăm tot mai mult să ne ducem în exteriorul nostru în loc să mergem în interior tot mai mult. De multe ori ne plângem că nu suntem văzuți, când noi înșine nu ne vedem.

Procesul deschiderii celui de-al treilea ochi nu este unul plăcut. Este cu furie și cu durere și te obligă să privești la tine și să vindeci. Pentru că nu mai poți trăi astfel. Pentru că doare tare. Și te apuci și lucrezi pentru că e singurul lucru pe care îl mai ai de făcut.

Imaginează-ți că nu vezi bine și privești prin ochelari de vedere. Iar ochelarii tăi sunt permanent murdari. Că nu ai grijă să îi cureți. Desigur că, de multe ori, prin ochelarii murdari, tu vei vedea distorsionat sau nu vei vedea uneori deloc. Ca să vezi clar (clarvedere), trebuie să speli ochelarii.

Și îți dau un exemplu. Eu, de mic copil, am simțit că în orice relație „vina” (așa îi spuneam atunci) pentru o disfuncționalitate era 50-50. Acum sunt sigură. Pentru că fiecare dintre cei implicați într-o relație trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă. Nu poți la infinit să rămâi o victimă și să spui că oamenii au ceva cu tine. Când al treilea ochi se deschide, începi să privești în tine și să nu mai cauți în exterior. Și în loc să-ți spui: „Băi, Alexandra, de ce sunt oamenii așa de răi și de reci, de ce profită de tine, de ce te rănesc?”, începi să-ți spui: „Ia să vedem, Alexandra, ce anume din tine a atras acest om în viața ta și această experiență și ce ai tu de învățat de acolo?”. Și nu mai fugi de tine. Eu, târziu, am realizat cât de mult fugim de noi înșine și de trăirile noastre. Rămânem neclintiți, să nu cumva să vadă cineva că suferim. Ne prefacem mereu că viața e grozavă. Punem pe net poze minunate din călătorii și din viața noastră „perfectă”, dar noi suntem cu toții mult mai mult decât atât. Ne place doar lumina și fugim de întuneric, dar nu înțelegem că lumină fără întuneric nu există și invers. Pentru că fugim de întunericul din noi. Și mai ales când începem să lucrăm cu noi „suntem doar lumină”. Uh, ce scut de apărare puternic! Dar de ce te aperi? De ce fugi? De o parte din tine. Trist, nu? Păi cum să nu te respingă altul, când tu însuți nu te accepți în totalitate și respingi o parte din tine?

Cu al treilea ochi ai 360° view. Vezi din stânga și din dreapta, de sus și de jos. Toate fațetele problemei și inclusiv balastul tău. Zâmbesc acum când scriu și-mi amintesc o mare problemă a mea în relația cu același sex. Mereu am atras în viața mea femei, prietene, chiar și rude, care simțeam că mă anulează. Doamne, și eram atât de rănită. Nu înțelegeam de ce sunt în continuu anulată de alte femei. Și chiar ieri am avut o lecție importantă și trecutul m-a revizitat ca să mă întrebe: „Alexandra, ai rezolvat aici?” Până când am înțeles că eu mă anulam singură. Iar sufletele care veneau în preajma mea cu povestea asta doreau să-mi arate că nu mă primesc toată, așa cum sunt: și bună, și rea. Îmi anulam emoțiile, sentimentele și, de câte ori încercam să devin vulnerabilă, POC! Una peste ochi. Pe urmă zici: am fost vulnerabilă și uite, oameni răi, domn'le. Pentru că insistam să-mi anulez anumite trăiri și nu aveam încredere în ele. În simțirile mele.

Dacă ștergi parbrizul, începi să vezi mai clar. Lucrezi cu umbrele tale și, chiar dacă nu se rezolvă totul instant, pentru că toată viața ai de muncă, măcar începi să le recunoști. Începi să vezi mereu unde greșești. Ok, uite, am greșit aici. Ce aș putea face ca pe viitor să fac acel lucru mai bine sau mai corect față de mine și de cel de lângă mine.

Desigur că, automat, vei începe să vezi și prin ceilalți. Și fricile lor. Și blocajele lor. Și vei ști clar ce simt, chiar dacă neagă. Cu ce te ajută? Poate uneori te ajută să discerni dacă anumite relații merită sau nu. În funcție de deschiderea pe care o vezi în persoana din fața ta, deschidere către o evoluție permanentă. Știți cum zic eu: să îți dorești să devii tot mereu cea mai bună variantă a ta. Pentru mine, asta a devenit un stil de viață pentru că am înțeles beneficiile extraordinare și cât de frumos poți manifesta în viața ta. Și mă uit la mine, cea din trecut, în urmă cu 4-5 ani, și mă minunez de faptul că sunt complet altă persoană.

Mai am frici? CLAR! Dar ele nu îmi mai paralizează viața. Și deciziile. Și când apar, stau cu ele. Ia uite, Alexandra, ce făcuși? Ia să vedem, de ce ți-e frică? De ce te sperii? De ce te simți atacată? Și mă uit așa mult în spate să văd unde am rămas agățată și acum îmi pun piedică.

Mereu îmi aduc aminte cu plăcere și cu zâmbetul pe buze de acum vreo 10 ani, când mergeam la psiholog și mereu râdea de mine: „Alexandra, iar îți dai la gioale?” Și adevărul e că, dincolo de glumă, o făceam. Îmi dădeam la gioale rău.

Să ne fie de folos