Tehnica jurnalului

Mă tot gândeam la una dintre tehnicile de Shadow Work (lucru cu umbra) și anume TEHNICA JURNALULUI și voiam să scriu despre ea.
Și mă gândeam, mă nene, eu nu sunt în stare să fac așa ceva. Să țin un jurnal. Cum să îi învăț pe alții? Tata ținea jurnale și am rămas acum cu toate agendele lui, pe care am început să le citesc după ce a murit. Și am aflat dintr-o singură frază cât de mult m-a iubit el pe mine. Pentru că tata a murit fără să-mi spună vreodată TE IUBESC.
"Am avut bani doar de un mărțișor și i l-am luat Alexandrei." Era undeva prin '90. Nu am agenda la îndemână acum.
Îmi amintesc de rândul asta cu lacrimi în ochi.
Dragul de el, mi-a spus până la urmă TE IUBESC după ce a murit, în felul lui. Pentru că tata nu era un om al cuvintelor. Deși el era "ăla deștept și citit" al familiei. A citit până în ultimele zile ale vieții lui și nu mică mi-a fost bucuria când i-am recomandat să citească Lucian Boia, pentru că el era un mare pasionat al istoriei (eu sunt certată cu istoria, dar pe Boia nu ai cum să nu-l iubești) și devenise așa ca un ritual al nostru ca eu să-i fac mereu cadou ultima ediție ieșită de sub tipar și el să o devoreze ca un copil. Le am și acum în bibliotecă pe toate, cărțile citite de el.
Tata spunea adesea că părinții trebuie să-și pupe copiii doar în somn.
Ce frumos și ce important este să lași în urma ta o asemenea moștenire. A înseamnat cu mult mai mult decât toată moștenirea în bani pe care am primit-o din partea familiei sale. Nici nu se compară.
Revenind la jurnal, astăzi, 28 august, fumam o țigară pe balcon și mă gândeam că eu de fapt scriu un jurnal aici și mi-am adus aminte de modelul meu, încă de la 20 de ani, SEI SHONAGON, o scriitoare japoneză de la curte, secolele 10-11, care a scris Pillow Book (Însemnări de căpătâi). Cartea pe care o ții sub perna ta.
Era atunci ca o bătălie literara între ea și altă doamnă de la curte, Murasaki Shikibu, care a scris "Povestea prințului Genji". Toți erau mamă, Genji! Pe mine mă durea la banană de Genji și mă îndrăgostisem atât de tare de Pillow Book, că-mi dădeau lacrimile când o citeam. Și ea, Sei Shonagon, a rămas până în ziua de astăzi modelul meu principal de a scrie, pentru că altfel nu pot. De ce?
Zuihitsu, sau tehnica jurnalului, se referă la o tehnică literară, de fapt un gen literar, din estetica japoneză și s-ar traduce "urmând pensula" (Sui este apă și hitsu este pensulă). Eu nu am o pensulă, am un telefon smart și o aplicație notepad (De aceea și vedeți uneori typos în textele mele). Dar mă pun așa cu tema în fața ecranului și pur și simplu, CURGE. Curge toată informația din viața mea pe care colectivul are nevoie să o audă în acel moment. Și este divin. Și pe calea aceasta, simt să mulțumesc unora dintre voi, care au fost lângă mine încă de la început, de când aveam "Burtica veselă". Sunteți aici și acum, vă văd și vă mulțumesc. Și le mulțumesc și celor care își găsesc timp să-mi dea mesaje private și să-mi povestească ce contemplari au ei sau ce au simțit când au citit. Este foarte importantă pentru mine părerea voastră. 🙏
Acestea fiind spuse, vă ofer în DAR (și nu în UMBRĂ), jurnalul meu atât de intim, cu și din IUBIRE. ❤️ Link în comentarii cu varianta mai civilizată a sa, pe site.
Și vă invit să luați în considerare să vă țineți și voi jurnalul vostru, așa cum poate fiecare, pentru a lucra cu Umbra. Poate cineva vrea să înregistreze cu telefonul anumite lucruri. Cu vocea. Fiecare cum știe și cum poate. Și vă rog, nu o faceți pentru că vă spun eu. Dacă o faceți, să o faceți pentru voi și copiii voștri.
Zile line!
Sursă foto: The Pillow Book, Sei Shonagon