
Soarta si destin
Share
Am promis recent într-un articol că voi scrie despre diferența dintre soartă și destin. Și azi mă gândeam că aș vrea să vă povestesc puțin și despre cărțile oracol. Cărțile oracol sunt în general create de către persoane care au parcurs profund acest drum spiritual. Și ca să nu uit, vreau să las aici 3 nume de creatori care mi se par așa foarte attuned cu această energie: Rebecca Campbell, Alana Fairchild și Collete Baron Reid.
Revenind la oile noastre, era și o glumă în lumea tarotistilor: dacă oracolul îți spune "Mare oportunitate de creștere", în tarot asta înseamnă, "Băi, FUGI". M-a distrat tare, pentru că așa este. De ce? Pentru că oracolele îți arată întotdeauna cel mai înalt vibrațional aspect al unei situații.
Și în seara asta, am scos și eu niște cărți că eram curioasă pe unde sunt și mi-a apărut din nou: "I REMEMBER" (The fated life vs the destiny life). Și m-am amuzat. Am zis ok, e momentul.
Această carte mi-a scos-o cineva cu vreo 2 ani în urmă, înainte să înceapă acest parcurs atât de înalt. Cu mesajul că intru pe calea Destinului. M-am speriat și persoana respectivă mi-a zis: "Nu-i nimic, mai sunt și alte vieți." Și m-am amuzat teribil.
Și îmi aduc aminte de o explicație foarte frumoasă pe care mi-a dat-o psihologul meu cu ani în urmă:
Imaginează-ți că viața ta este compusă din 2 sfori care se întrepătrund. Prima este dreaptă și rigidă. A doua este înfășurata în jurul primeia. Prima este soarta și a doua este destinul. Spiritualistii spun că sufletul tău a ales această călătorie dinainte de întrupare și că tot ce trăiești era planificat dinainte, cu scopul de a învăța anumite lecții și de a vindeca anumite răni. Și văd aici o legătură cu Karma. Și Dharma, darul tău este să iei ce primești și să faci RAI din ce ai. Și aici intervine măiestria, Destinul. Sau îmi plâng de milă că soarta e de vină, e grea, sau aleg să trăiesc frumos și cu capul sus ce mi-a fost dat, din dar și nu din Umbră. Și uneori ne îmbarligam tare pe șirul sorții și uităm că mai este și o cale mai frumoasă, aceea de a trăi și nu de a supraviețui. Și de când am văzut atunci prima oară această carte, viața mea s-a schimbat total. Sunt tot eu aceeași, însă mai prezentă, mai asumată, mai pe drumul meu și uite cum apare iar. Pentru că ne lăsăm pradă umbrei și nu mai avem putere să vedem lumina. Revin la articolul cu PI și vă invit și pe voi să o faceți.
Știți că sunt acele momente când nu iese nimic și forțezi și te stresezi și suferi și plângi, pentru ca mai apoi să vezi că destinul avea acolo pentru tine ceva și mai bun și mai frumos? Pentru că ne încăpățânam să fie ca noi, fără să știm ce lucruri minunate sunt puse de Univers deoparte pentru noi.
Mai jos, aceasta carte despre care vorbesc. Pentru cei ce o văd, nu este întâmplător.
Să ne fie de folos
