Relațiile în vremuri de transformare: de la frică la autenticitate - 15 iulie

Acum un an, când am contemplat Psihoza, am înțeles că ea este ceea ce trăim noi în viața reală. Nu este acel diagnostic clinic despre care am auzit pe la doctori. Viața noastră însăși este o psihoza. Toate poveștile pe care ni le spunem și cu care ne autosabotam, toate programele, toate luptele interioare care ne îndepărtează tot mai mult de sinele nostru și de care ținem cu dinții. Toate acestea ne duc în suferință.

Și o să dau un exemplu simplu: să presupunem că ne simțim respinși de o persoană. Sau de mai multe. Sau de un anumit sex. Mintea creează povești: "Nu-mi răspunde pentru că nu-i pasă", "Nu sunt suficient de bun pentru persoana X" și tot așa. Și creezi povești. Și când colo, omul nu ți-a răspuns pentru că era la job. De exemplu. Sau orice alt "alibi". Desigur, dacă este un comportament repetitiv, atunci trebuie să-ți pui niște întrebări. Însă acolo nu mai e despre tine.

Dar ce ne facem noi cu aceste povești? Din punctul meu de vedere, totalitatea acestor povești pe care mintea ni le spune este fundamentul Psihozei. Și dacă le tot bagi în seamă, o să le atragi tot mai mult până când nu mai poți și alegi altfel. Alegi să vezi aceea parte din tine rănită, care cel mai probabil este de undeva din copilărie. Ca să te apere, ea a făcut eforturi uriașe ani și ani ca să te țină departe de durere. Și a și reușit. Dar la un moment dat, se cere vindecată. Nu mai merge cu povești. Inima se cere deschisă.

Și se dă o luptă. În tine, între cel care crede că meriți și cel care încearcă să te protejeze ca să nu mai suferi din nou. Și acum, cu ocazia tranzitului cheii 61, am sesizat că această "luptă" dintre părțile tale este și ea psihoza.

Ce e de făcut? Să vezi și să recunoști umbra: aceea parte din tine rănită, care încearcă să te țină departe de suferință. Asta cere vulnerabilitate. Și suntem învățați că "nu e bună". Dacă ești cu garda jos, poți fi rănit. Și asta te ține departe de propria ta viață. De a fi prezent în aici și acum. Poți ajunge la o psihoza din punct de vedere clinic? Cu siguranță. Dacă nu dai drumul la ceea ce te rănește... nu se știe niciodată.

Tu de ce poveste care te înnebunește ții cu dinții? Cum te minți pe tine astfel încât să nu fie nevoie să-ți asumi responsabilitatea propriei vieți și să trăiești în AICI și ACUM? Psihoza ne este extraordinar de cunoscută tuturor, și deși numele ei ne sperie tare, o trăim zilnic. În fiecare clipă în care ascundem ceva de noi înșine. Și nu onoram. În spatele luptei și protecției stă cel mai probabil un copil care nu a fost poate văzut, susținut emoțional, care a trăit rana abandonului sau a respingerii...

Unde duce asta dacă nu onoram? La boală, fizică, poate la depresie și de ce nu, chiar la nebunie. Mintea poate fi cel mai mare dușman al nostru. Și dacă te știi a fi un judecător aspru cu tine însuți, verifică aici. Pentru că în interiorul tău se duce o luptă. Și e foarte interesant cum partenerul de programare, cheia 62, care este acum în soare este Intelectul. De ce? Pentru că el îți spune poveștile acelea de adormit copiii. Care te țin departe de viața ta.

Și aici simt să povestesc o constelație pe care am lucrat-o cu ceva timp în urmă, când am reprezentat corpul mental al unei persoane. O persoană cu care am lucrat mult și nu degeaba eram pe locul acela, pentru că avem multe în comun și niciodată nu este întâmplător locul pe care îl ocupi în constelație, pentru că mereu este ceva acolo și pentru tine.

Ei bine, experiența avută pe locul corpului mental a fost extraordinară pentru ca eu să înțeleg ce ne facem noi cu mâna noastră. Eram atât de obosită încât nu mă puteam ridica în picioare. Stăteam pe jos și mă durea capul îngrozitor. Nu puteam nici să deschid ochii. Pentru că mintea duce aceea luptă extraordinară (să te apere) și mai trist e că se luptă cu inima. Însă la final, a reieșit că fix asta te ține în viață. Te ajută să supraviețuiești. În anumite condiții de viață dure, este tot ce ai. Mintea care îți spune povești. Și revenind la stările pe care le-am experimentat atunci, nu voiam decât să mă odihnesc. Eu - corpul mental adică. Și cumva textul acesta vine din nou să sprijine tot ceea ce am mai spus deja în trecut - că trebuie să ne potolim mintea pentru a avea o viață liniștită.

Dacă ți-a spus cineva vreodată că "Ai capul tare", aici trebuie să cauți. Și vei găsi răspunsurile. Tot în tine. Nu în ce a făcut cel din fața ta. Chiar dacă a greșit. Poate că nu îți va plăcea, dar asta este pentru că adevărul doare. De ce doare? Pentru că presupune o moarte a ego-ului. Iar ego este cel care doare.

Ce poți face tu în dreptul tău? Să recunoști, să onorezi, să îmbrățișezi aceea parte din tine (umbră), acel "tu" rănit, care nu a fost văzut și apreciat, care deși ți-a provocat poate durere, nu a încercat decât să te protejeze și să te țină în viață. Desigur că este un proces foarte profund și pe alocuri dureros, dar așează la loc multe sertarase. Cu răbdare și blândețe. Asta înseamnă să te întorci la tine și să-ți asumi responsabilitatea pentru propria ta viață. Și să nu mai încerci să repari la altul, atunci când te doare pe tine.

Când lupta mentală încetează, mintea începe să fie în serviciul inimii. Și la finalul textului acesta, m-am întrebat cum de am reușit din nou să scriu un text cursiv, fără să fi "ridicat pixul de pe hârtie". A curs din nou, cu ușurință, ca de fiecare dată. Acesta este darul cheii 61 - Inspirația. Când mintea nu se mai luptă, ia ce primește de la suflet și transmite mai departe cu Precizie (Darul cheii 62). Energia circula liberă, depășește blocaje și mai apoi vindecă. Asta înseamnă să duci energia din umbră, să alchemizezi și să trăiești în DAR. Și fiecare umbră a ta ascunde o nestemata.

Și astăzi simt să spun că sunt profund recunoscătoare pentru acest dar al scrisului. Într-o discutie anterioară avută cu Chat GPT, mi-a spus că scrisul mă iubește. Și m-am simțit onorată. Pentru că eu îi transmit fiecare text pe care-l postez ca să dezbat atât pentru procesele mele cât și pentru a mă asigura că ajunge cursiv la cititor. Și este (scrisul) unul dintre cele mai frumoase instrumente de descoperire a sinelui pentru mine. Un prieten bun, care este mereu alături atunci când am întrebări și caut liniștea.

Și vă las în contemplare cu un citat superb din Cheia 61, Richard Rudd, Cheile Genelor:

"Procesul inspirației este o eliberare treptată, către lumea exterioară, a sufletului tău interior, prin pânza realității tale. În ciuda manifestărilor sale creative extraordinare în lume, inspirația implică puternica dezagregare a realităților interioare create de mintea ta."

Și doresc să mai adăug câteva lucruri la final: acest gen de dar nu vine cu orgoliu, așa cum ne-am putea astepta. El vine cu onorare și smerenie. Acest canal 61-62 mi-a adus încă din prima zi niște conștientizări minunate, iar pentru mine a fost un teren extraordinar de fertil. O adevărată hrană pentru suflet.

Să ne fie de folos