Petru și Pavel – două căi, același drum - 29 iunie 2025

Petru și Pavel – două căi, același drum - 29 iunie 2025

Nu sunt eu prea religioasă. Spirituală sunt, dar nu prea religioasă. Dar astăzi am simțit să mă conectez puțin cu ceea ce înseamnă sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. De la o vreme am această curiozitate să caut ceea ce ne aduc aceste zile sfinte.
Și azi am avut o surpriză frumoasă pentru că mi s-a confirmat ceea ce simțeam de ceva timp și anume faptul că această conexiune cu divinitatea vine oricum, indiferent ce cale alegem în viață.
Pentru mine cei doi apostoli sunt expresia vie a două căi ale conexiunii cu Dumnezeu, așa cum le-am simțit eu și anume:
Apostolul Petru: omul simplu, ghidat sufletește, cel care este conectat cu natura și își ascultă permanent intuiția, chiar dacă are și el suișuri și coborâșuri. Dar mereu este ghidat de iubire și simplitate.
Și Apostolul Pavel, omul ghidat de minte și discernământ, care pune la îndoială totul și contestă, căută adevărul prin cunoaștere și conștiință. Deci se poate în ambele căi.
Și aceștia împreună reprezintă echilibrul dintre credință și rațiune, dintre uman și divin, dintre frică și curaj.
Astfel că dacă treci prin îndoieli, căderi, dar ai dorința de a rămâne pe calea sufletului - ești în energia lui Petru.
Dacă ai avut o trezire bruscă și îți dai seama că în viața ta ai o misiune mai mare - ești în energia lui Pavel.
Dacă oscilezi între cele două, ești într-un proces frumos de alchimizare a sinelui, iar acești doi apostoli pot deveni ghizi interiori ai propriei transformări.
Eu personal am simțit o conexiune profundă cu energia Apostolului Pavel, de vreme ce am avut această trezire bruscă și am căutat toată viața. Și citind câteva rânduri despre cei doi, am simțit cum mi se moaie sufletul.
Sper să ne fie de folos și energia frumoasă a acestei zile să ne ghideze pe parcursul regăsirii de sine, în orice mod s-ar întâmpla ea. Pentru că până la urmă, cu toții suntem pe același drum. 🌞
Back to blog

Leave a comment

Please note, comments need to be approved before they are published.