Mercur Retrograd - 8 Noiembrie 2024

Mercur Retrograd - 8 Noiembrie 2024

Mercur va intra din nou în retrogradare (26 Noiembrie 2024). Am reușit acum ceva timp să mă împac cu această energie, mai ales când am descoperit și valențele sale pozitive. Așa că aș vrea să povestesc puțin despre ele, pentru a ne elibera de frica pe care ne-o inspiră adesea.
Mercur este maestrul comunicării, iar în perioada de retrogradare afectează acest domeniu mai intens decât de obicei. Din propria mea experiență, am observat că Mercur afectează comunicarea atunci când aceasta nu pornește din autenticitate. Dacă mințim, încercăm să manipulăm, proiectăm răni asupra altora, sau vrem să semnăm contracte sau acte care nu ne servesc binelui cel mai înalt, Mercur ne "taxează".
De exemplu, poate ni se strică telefonul exact când avem de dat un telefon important în afaceri – un semnal că, poate, acea acțiune nu ne este benefică. Sau poate într-o discuție într-o relație ne-am lăsat purtați de propriile răni și am aruncat vina pe celălalt, în loc să ne uităm în interior la ceea ce avem de reglat cu adevărat. Mercur ne va taxa și va pune stop ori de câte ori alegem să nu vorbim adevărul.
Ce înseamnă, însă, Adevărul? Este despre a nu mai arunca rănile noastre asupra altcuiva. Mercur ne oprește tocmai pentru a ne oferi un răgaz să privim în interior: „Ok, hai să vedem unde am greșit.” Dacă ne încăpățânăm să facem lucrurile cum vrem noi, fără să-l ascultăm, riscăm să pierdem relații, contracte, înțelegeri. Comunicarea este vastă și infiltrată în toate zonele vieții noastre, iar Mercur retrograd ne oferă șansa să ne corectăm cursul atunci când ne abatem de la autenticitate.
În această perioadă, de câte ori vom vorbi din furie, din frică, din neputință, din durere, o să fim taxați aspru.
Se spune că în această perioadă nu ar trebui să semnăm contracte și să nu începem proiecte. Totuși, lucrurile sunt relative: putem semna documente sau putem finaliza proiecte la care am lucrat de multă vreme și care sunt deja bine gândite. Ceea ce nu este benefic este să pornim acum lucruri de la zero, însă este o perioadă bună pentru a încheia discuții sau procese mai vechi.
Dacă simțim nevoia să comunicăm lucruri importante, e bine să ne asigurăm că mesajul nostru vine din suflet și nu din alt loc. Să evităm să învinovățim, să rănim sau să agresăm, pentru că Mercur va avea grijă să ne „răstălmăcească” vorbele și fiecare să înțeleagă ce dorește din discuție. Este ca și cum Mercur ne-ar invita să luăm Adevărul din chakra inimii și să-l ducem în chakra gâtului, fără să creeze dispute gratuite, chiar dacă mintea noastră percepe uneori lucrurile astfel.
Eu am avut o experiență în care mi s-a pus „stop” după ce am comunicat ceva ce era autentic, iar răspunsul primit nu era în Adevărul persoanei respective. Mercur încerca să-mi arate că acel lucru „nu era pentru mine.” De atunci, am învățat să nu mă mai sperii de Mercur retrograd, pentru că el ne vrea binele, chiar dacă mintea noastră are altă părere.
Uneori, ceea ce credem că vrem nu este în mod necesar ceva ce ne duce spre binele nostru. Mercur ne arată asta și ne invită la introspecție: „Ce nu doresc să văd aici?” Nu este vorba de a ne certa cu cineva, ci despre a vedea unde nu suntem autentici și ce putem schimba, astfel încât să evităm conflictele. Când spun „Nu e pentru tine”, nu mă refer neapărat la persoana sau situația respectivă, ci la modul în care le gestionăm sau ne aducem pe noi în acea poveste. Venim dintr-un loc autentic sau nu? Poate avem un comportament, un complex, o rană sau o legătură karmică la care trebuie să renunțăm.
Pentru că nu ne asumăm întotdeauna responsabilitatea propriei vieți și a trăirilor noastre, dăm vina pe Mercur. În realitate, Mercur retrograd ne arată unde ne putem perfecționa și cum putem fi mai autentici în tot ce comunicăm.
Acestea fiind spuse, ne așteaptă o perioadă în care vom avea o susținere mare pentru a vorbi Adevărul propriu și pentru a merge în interior și a ne asculta inima.
Să ne fie de folos!
PS: Din nou, eu nu sunt astrolog, însă vorbesc din propria experiență pe care am avut-o cu Mercur Retrograd. ❤️
Back to blog

Leave a comment

Please note, comments need to be approved before they are published.