Judecata III

Au trecut câteva zile, nu am mai scris nimic aici, dar eu am scris foarte mult. Și vreau să vă spun așa: tot ce scriu aici testez, trăiesc și experimentez la un nivel foarte profund. Și vin într-adevăr cu niște concepte de sprijin, citate, asemănări pentru că poate uneori nu reușesc să aduc în cuvinte tot ceea ce simt, e foarte greu să duci în minte și limbaj ce simți cu inima și ce experimentezi în energia ta. Dar încerc pe cât posibil să mă fac înțeleasă astfel încât călătoria mea spre interior să poată fi de folos și altora, indiferent dacă aceștia se află în toiul ei sau abia la început...

Eu ca și formare, personalitate am fost mereu un "problem solver". De aici și nevoia mea de a aduce un pic de claritate odată cu toate aceste concepte spirituale care par atât de greu de accesat. Și vreau să aduc o perspectivă practică. Ok, am toate aceste noțiuni, ce fac cu ele? Testez, pun în practică, cum pun în practică și ce rezultă. Și vom vedea ulterior.

Când am citit Siddhi-ul cheii 47 am înțepenit de frică. Tot ce mi-a rămas din text a fost "Crucificarea". Și mintea m-a dus iar pe la Ploiești pentru că îmi era frică tare să văd acolo.

Am 22.6 în Perlă (Cheile Genelor) și abia acum am înțeles cum pot fi în serviciu, pentru ca alte persoane să beneficieze de tot ce am putut accesa la nivelul acesta de cunoaștere interioară.

Tot 22 este partener de programare cu 47, aflat în Soare acum. Iese azi.

22: Dezonoare, Bunăvoință, Grație

47: Opresiune, Transmutare, Transfigurare.

Partener de programare fix în cazul de față este exact ce spuneam mai sus, cum poți pune în soluții practice și aplicabile (22) viziunea creativa (47).

Dar să ne întoarcem la Richard și la "Crucificare".

Am citit și am gândit: "Aoleu, Aoleu, ce mai e și asta? Ce-mi mai aduce și această cheie, panică totală!".

Să vedeți acolo blocaje mentale.

Păi cum? Că tot se pare că avem susținere mare de a lucra pe relații în ultimul an și jumătate, haideți să facem un exercițiu: ai o relație la care nu poți să renunți? Sau niște obiceiuri proaste în aceea relație?

Găsește un loc liniștit, închide ochii, respira adânc, conecteaza-te cu fiecare bucățică din corpul tău și scoate în fața ta aceea parte din tine care nu dorește să renunțe la relația respectivă. Sau la a o controla. Efectiv vizualizeaz-o, așa cum poți tu, în fața ta cu ochii închiși.

Cum arată? Cu ce este îmbrăcată? E curată, murdară? Este sănătoasă sau este bolnava? Este obosită sau odihnita? Îți spune ceva? Tace? Te ia în brațe? Te iubește? Te lovește? Și stai cu asta așa. Cu ochii închiși, privește la ea. Poate fi înfricoșător, poate mintea ta spune despre mine "E dusă, las-o". Dacă ți-e frică, îl chemi pe Doamne Doamne să te țină de mână. Poate partea îţi spune că nu ești pregătit. Stai cu asta, pur și simplu. Este posibil să deschizi un proces și să nu finalizezi pe loc. Să fie nevoie de timp. Nu forța. Fii cu blândețe față de tine.

Acest proces în care începi să conștientizezi, să observi aceea parte din tine care nu te lasă să faci "X" lucru, oricare ar fi acesta, se numește Judecată sau stare Bardo. Judecata însă, mi se pare mie că fiind așa o sumă totală de mai multe stări Bardo. Nu pierd timp aici, pentru cine e interesat să citească mai în profunzime, există cele 2 articole ale mele cu Judecata (AICI SI AICI) și pe internet multe despre stările Bardo. Și tot acest proces îndelungat în care te tot judeci pe tine și ce ai făcut are loc în spațiul Purgatoriului (Dogma) sau INTEGRAREA la Jung (Psihologie). Vezi aceea parte din tine pentru prima oară. Știai că există o parte din tine care nu te lasă să "dai drumul" unei relații? (Folosesc acest exemplu ca să fie mai ușor în acord cu energia momentului, însă în noi sunt foarte, foarte, foarte multe astfel de părți care nu ne lasă să facem multe lucruri, nu numai legate de relații). Atenție, să dai drumul nu înseamnă să renunți la ea de tot, ci înseamnă să renunți la așteptările pe care le ai de la aceea relație. O știi pe aia cu "să nu ai așteptări"? În alt sens decât o spune mintea. Dar ia-o ușor.

Știai că aceste "părți" există în tine? Cât de bine te cunoști?

Ei bine, da, există. Acum faci cunoștință cu ele. Prima oară. Și tot prima oară te biciui: Pfoaaaa, ia uite ce mi-am făcut. Judecata 1. Apoi zici, stai mă nene că partea aia de de fapt era aia mică din mine care a suferit un abandon și e rănită. Judecata 2. Pe urmă mergi și mai departe. Ia uite cum ea (aia mică rănită, toată în orgoliu, copilă, imatura, m-a protejat pe mine până acum. Judecata 3. Apoi o iei în brațe. O lași să plângă, să sufere, să se așeze jos că e obosită, extenuata. Îți ceri iertare, ești pentru ea și mama și tata pe care nu i-ai avut. Și poate că la un moment dat trebuie să o lași să moară. EXACT. Ieri mi-am luat un buchet flori albe (inconștient) și le-am pus într-o vază neagră. Și m-am gândit, băi, ia uite ce flori de mort mi-am luat! Simple, cu un șnur alb. Mi se zbarleste pielea pe mine. Când am lucrat cu rana de trădare, am avut un episod în care am văzut cum (la nivel emotional, evident) îmi infipsesem singură un cuțit în spate. Apoi cineva mi-a povestit cum, într-o sesiune de lucru, a trebuit să-și scoată un cuțit din spate și să își dea voie să moară. (Va dați seama că este o metaforă) Am simțit instant cum mesajul era pentru mine, era legat de acel cuțit al meu, al trădării, dar a fost necesar un proces întreg ca să-l pot scoate și eu pe al meu (Cred că această poveste a durat poate o lună sau chiar mai mult? Când scriam de rana de trădare și cum te-ai trădat tu pe tine). Așadar, florile albe erau pentru aceea parte din mine pe care azi am lăsat-o să moară. Și asta este CRUCIFICAREA. Sau moartea ego-ului. Înfricoșător tare. Și acum vreau să-mi iau niște trandafiri mari și roșii. Plini de iubire.

Să ne fie de folos!

PS: Ah, și doare tare când îți asumi tu poveștile tale și nu mai dai vina pe Dumnezeu. "Doamne, ce mi-ai dat să trăiesc!". Dar culmea, asta te apropie de El și mai mult.