Divinul Feminin și Divinul Masculin
Share
Cu 6-7 ani în urmă, scriam un articol care se numea "Eva a mușcat prima din măr". Mă refeream atunci, evident, la pasajul biblic din grădina Edenului, însă răstălmăcit de mâna mea neconectată cu inima, ci doar cu mintea, atunci când scria. Dar la momentul respectiv vorbeam despre faptul că da, Eva a mușcat prima din mărul cunoașterii, dintr-o zonă de EGO, că mamă, ce șmechere suntem noi că absorbim primele "cunoașterea", care era atunci toată din minte și deloc din inimă. Și eu, care credeam că sunt un rar specimen care trăiește din suflet, am aflat pe parcurs că eram exact opusul. Nu din iubire, ci din frică. De ce spun toate astea? Pentru că acum, cu ceva ani mai târziu, citesc peste tot și văd în jurul meu povești despre "trezirea Divinului Feminin", adică povestea aia pe care v-am mai spus-o eu cu "Vreau să fiu femeie". Dar de data asta nu se mai duce în cap, ci vine direct din inimă. Nu mai intră în concurență, nu mai vrea să fie "mai bună", nu mai judecă. Doar ESTE. Și cumva o văd așa, ca pe o foarte interesantă premoniție pe care am avut-o, dar neclară, cu mintea împăienjenită de propriile-mi umbre, căci nu era despre asta. Și da, se pare că a venit vremea când Eva mușcă din nou din mărul Cunoașterii, dar nu așa cum am văzut-o eu, ci cu deschidere "să trăim, să iubim, să simțim, să vedem, altfel decât până acum", așa cum zice unul din mentorii mei, Georgiana.
Ce zic spiritualiștii? Zic că mai întâi Divinul Feminin se trezește, pe rând, în femei și în bărbați, apoi Divinul Masculin și el, puțin mai târziu, într-o perfectă ordine. Este rândul fiecăruia să privească în propriul suflet, să vadă dacă ce simte se află în acord cu mintea... și să pornească Judecata de Apoi. Ce aleg? Aleg mintea? Sau aleg sufletul? Sau sunt capabil să le folosesc pe amândouă în beneficiul meu și să le împrietenesc? Evident, asta vine după un complex moment de Turn, despre care v-am mai povestit, când tot ce știam și tot ceea ce am fost învățat începe să se prăbușească pentru a ne construi un fundament solid bazat pe adevărul propriu.
Mi se pare, așa, o perioadă importantă, încărcată de confuzie, introspecție, judecată și critică puternică față de noi înșine, momentul 0 când ne ducem jos de tot și realizăm că de acolo nu mai putem decât urca. Și toate astea coincid cu mișcări planetare care se întâmplă la poate sute de ani distanță, furtuni solare puternice, creșterea vibrației Pământului, lună nouă, lună căpșunie și tot ce vă mai ajută pe fiecare să primiți claritate referitor la ce energii ne învăluie. Și invitația, pe ultima sută de metri, la închiderea de vechi povești și cicluri ce nu ne mai servesc în propria dezvoltare, odată cu pășirea lui Mercur retrograd în Leu. O invitație și mai profundă la întrebarea "Cine sunt eu?"
Și-mi tot apare în ultima vreme, intuitiv, ca animal de putere șarpele și parcă îl văd cum se târăște și-și dă jos, puțin câte puțin, câte un strat de piele moartă. Și vă las un citat frumos pe care l-am găsit pe net, cu sursa în comentarii:
"Șarpele: Mamă a Apelor; arhetipul vindecătorului, în multe din culturile lumii; cel care ne învață cum să ne lepădăm de trecutul nostru personal, așa după cum șarpele se leapădă de piele, prin năpârlire – forța vitală primordială, cel care sapă adânc, foarte adânc – care cunoaște căile care duc spre cele mai tainice locuri ale ființei noastre – cel care pășește în propria-i frumusețe pe pântecele Mamei – Cel care cunoaște calea întoarsă către Grădină, către locul inocenței."
Ce zic spiritualiștii? Zic că mai întâi Divinul Feminin se trezește, pe rând, în femei și în bărbați, apoi Divinul Masculin și el, puțin mai târziu, într-o perfectă ordine. Este rândul fiecăruia să privească în propriul suflet, să vadă dacă ce simte se află în acord cu mintea... și să pornească Judecata de Apoi. Ce aleg? Aleg mintea? Sau aleg sufletul? Sau sunt capabil să le folosesc pe amândouă în beneficiul meu și să le împrietenesc? Evident, asta vine după un complex moment de Turn, despre care v-am mai povestit, când tot ce știam și tot ceea ce am fost învățat începe să se prăbușească pentru a ne construi un fundament solid bazat pe adevărul propriu.
Mi se pare, așa, o perioadă importantă, încărcată de confuzie, introspecție, judecată și critică puternică față de noi înșine, momentul 0 când ne ducem jos de tot și realizăm că de acolo nu mai putem decât urca. Și toate astea coincid cu mișcări planetare care se întâmplă la poate sute de ani distanță, furtuni solare puternice, creșterea vibrației Pământului, lună nouă, lună căpșunie și tot ce vă mai ajută pe fiecare să primiți claritate referitor la ce energii ne învăluie. Și invitația, pe ultima sută de metri, la închiderea de vechi povești și cicluri ce nu ne mai servesc în propria dezvoltare, odată cu pășirea lui Mercur retrograd în Leu. O invitație și mai profundă la întrebarea "Cine sunt eu?"
Și-mi tot apare în ultima vreme, intuitiv, ca animal de putere șarpele și parcă îl văd cum se târăște și-și dă jos, puțin câte puțin, câte un strat de piele moartă. Și vă las un citat frumos pe care l-am găsit pe net, cu sursa în comentarii:
"Șarpele: Mamă a Apelor; arhetipul vindecătorului, în multe din culturile lumii; cel care ne învață cum să ne lepădăm de trecutul nostru personal, așa după cum șarpele se leapădă de piele, prin năpârlire – forța vitală primordială, cel care sapă adânc, foarte adânc – care cunoaște căile care duc spre cele mai tainice locuri ale ființei noastre – cel care pășește în propria-i frumusețe pe pântecele Mamei – Cel care cunoaște calea întoarsă către Grădină, către locul inocenței."