Cum să rămâi tu însuți într-o lume plină de judecăți - 17 Martie 2025

De când am început să scriu constant, cu o mică pauză, ce-i drept, am primit multe mesaje de încurajare și suport. Mai multe persoane mi-au dat mesaje, unele de mai multe ori ca să-mi spună cât de mult se regăsesc în ceea ce împărtășesc. Și am ceva să le transmit, pentru că mulți simt nevoia să-mi scrie în privat.

În primul rând, doresc să le mulțumesc, nu numai pentru mesajele frumoase, ci și pentru faptul că a avea curajul să trimiți un astfel de mesaj în privat, mesaj în care alegi să vorbești despre tine și trăirile tale personale, înseamnă că îmi acorzi încrederea ta și primești din energia mea siguranță. Și mă bucur dacă pot crea acest spațiu de siguranță în care cineva se poate exprima liber.

În al doilea rând, înțeleg că o astfel de abordare poate arăta și faptul că nu ești pregătit să te arăți autentic în public. Și e ok și asta. Sunt multe, multe lucruri pe care le-am trăit, le-am scris și nu le-am publicat pentru că mi s-a părut a fi prea mult, nu pentru că oamenii nu ar înțelege, ci pentru că erau lucruri de o profunzime pe care și mie mi-a fost extrem de greu să o conțin.

De ce simt să transmit acest mesaj? A ieși în față autentic mi-a oferit o eliberare extraordinară. O fac, ok. Și ce se poate întâmpla? A spus cineva despre mine ca sunt nebună, altcineva că sunt cretină. Asta din ce am luat la cunoștință. Știți ce? Nu-mi pasă câtuși de puțin. Acum chiar știu cine sunt și mă prețuiesc. Dar acel moment când cineva care are nevoie de o confirmare și vine spre tine și-ți transmite că a primit-o din rândurile tale este magic. Pentru mine a scrie nu este un efort. Pur și simplu curge cu ușurință și o fac absolut natural. Cuvintele curg. Nu studiez niciodată înainte de un articol, vorbesc exclusiv din experiență proprie. Chiar dacă dau un nume de carte sau de autor, nu o fac decât dacă am trăit și identificat ceea ce persoana respectivă a scris acolo.

Cărțile mi-au fost de-a lungul anilor un mare sprijin în a mă cunoaște și a înțelege prin ce trec, la fiecare cumpănă a vieții mele. Și ce minunat a fost faptul că cineva s-a gândit să scrie acel lucru, pentru ca eu și alții să venim mai târziu și să ne confirmam trăirile atunci când aveam nevoie.

Ce vreau să spun, de fapt, este că încurajez oamenii să se exprime și public, desigur, doar dacă sunt pregătiți să o facă, pentru că este atât de eliberator. Lucrul acesta te schimbă. Te face mai autentic. Mai vreau să spun că dacă cineva simte să împărtășească ceva, îmi asum ca spațiul în care o face, aici pe pagina mea, să fie unul de siguranță și nu de judecată. Sunt atât de sătulă de social media de azi, unde oamenii ajung să se înjure și de la un reel cu o glumița. Rămân șocată și mă întreb cât de nefericit să fii încât să ajungi să faci asta. Din păcate, aceasta este realitatea în care trăim. Așa că doresc respect și cred în păreri diferite civilizate și argumentate. Și cred în discuții contradictorii constructive.

Și mărturisesc aici că problemele politice din ultima vreme nu doar că m-au exasperat, dar am ajuns să dau unfollow la greu nu pentru că un om își exprima părerea ci pentru modul cum o face.

Manipularea este atât de mare încât acum internetul romanesc a ajuns să se împartă în 2: aia deștepți și ăia proști. Așa că țin foarte mult la respect. Până la urmă, fiecare este liber să fie cine vrea să fie. Cine sunt eu să-l judec? Asta nu înseamnă că rămân conectată cu oameni care vorbesc urât, indiferent că au dreptate sau nu sau că au niște argumente. Am ajuns să citesc comentarii politice și la filmulețe amuzante cu animale. Așa că voi, cei care chiar aveți ceva de spus, civilizat și autentic, vă invit să o faceți cu drag, chiar aici, în spațiul meu.

Recent mi-a trimis al meu un articol interesant despre care vă scriu mai jos câteva rânduri:

Bronnie Ware, o asistentă medicală australiană specializată în îngrijiri paliative, a publicat în 2012 cartea "The Top Five Regrets of the Dying", bazată pe experiențele și observațiile sale personale în îngrijirea pacienților aflați în ultimele săptămâni de viață.

Observațiile lui Bronnie Ware despre regretele pe patul de moarte nu provin dintr-un studiu științific, ci din experiența sa ca asistentă. Totuși, cercetări ulterioare, precum studiul din 2017 realizat de Shai Davidai și Thomas Gilovich, au confirmat că cele mai mari regrete sunt legate de neîndeplinirea propriilor dorințe din cauza conformării la așteptările societății.

Care credeți că sunt primele 5 regrete ale oamenilor înainte să moară (articol în comentarii)?

1. Regretul de a nu fi avut curajul să trăiască autentic – Mulți oameni își dau seama prea târziu că au trăit conform așteptărilor altora și nu și-au urmat propriile visuri.

2. Regretul de a fi muncit prea mult – Oamenii, în special bărbații, regretă că și-au sacrificat timpul pentru muncă, pierzând momente prețioase cu familia și prietenii.

3. Regretul de a nu fi exprimat sentimentele – Teama de a răni sau de a fi respins i-a făcut pe mulți să își reprime emoțiile, ceea ce a dus la relații superficiale și nemulțumire interioară.

4. Regretul de a nu fi păstrat legătura cu prietenii – Pe măsură ce viața a avansat, mulți au pierdut relații de prietenie importante și au realizat că le lipsesc doar atunci când este prea târziu.

5. Regretul de a nu-și fi permis să fie mai fericiți – Mulți recunosc că au rămas blocați în tipare vechi de confort și frică, nepermițându-și să experimenteze bucuria adevărată.

Ce înseamnă să fii autentic?

Pentru mine are un sens mai adânc. Și anume: poate nu trăiești așa cum simți din frica de a nu fi judecat. Dacă te controlează frica, nu ești autentic. Dacă te controlează furia, nu ești autentic. Dacă vii și îți expui mizeria de sub preș printr-o manieră voalata prin care ataci pe alții, nu ești autentic. Am făcut asta? Absolut. Și mi-am dat seama că este greșit și am corectat. În schimb, dacă îți expui sentimentele, fie ele și frustrări, într-o manieră responsabilă și asumată, fără să dai vina pe cel din fața ta, atunci pentru mine e ok. Și o numesc autentic.

Mi s-a reproșat în trecut că pun pe toată lumea la respect și că o să rămân singură. Și poate că a venit și momentul să o fac, după ani și ani în care mi-am încălcat limitele și am acceptat mult mai puțin decât meritam. Iar pentru mine la acest moment nicio relație nu mai merită dacă simt că trebuie să tai bucăți din mine ca să corespund. Evident asta nu îmi dă dreptul să tai eu din alții. Și aici aș vrea să mă susțin cu o afirmație superbă pe care nu-mi aduc aminte unde am citit-o, dar care mi-a rămas în suflet și o port ca pe o litera de lege: "LIBERTATEA TA SE TERMINĂ UNDE ÎNCEPE LIBERTATEA MEA".

Există oameni care se poartă parșiv și manipulator sub eticheta "Cine ma iubește, mă iubește așa cum sunt." Și o folosesc doar ca scuză pentru a nu lucra la cea mai bună variantă a lor permanent. E problema lor.

Nu, nu am rămas singură, ci am cunoscut oameni noi care văd în mine ce este mai bun și mă încurajează. Și am înțeles ce înseamnă susținerea reciprocă între oameni. Necondiționată. Este un sentiment foarte plăcut. Mai e mult de lucru? Toată viața. Și îmi place maxim. Nu ma plictisesc deloc. Dar cu tot sufletul spun că încurajez oamenii să împărtășească cine sunt cu adevărat. Și vor rămâne uimiți și cât de multă deschidere există în ultima vreme. Și cât de mult creste ea pe zi ce trece.

Autenticitatea nu este doar despre cine suntem, ci despre cine alegem să devenim în fiecare zi.

Și pentru că tot vorbim de frici și de frica de a nu fi tu, nu întâmplător suntem în cheia 36 în soare: Noaptea întunecată a sufletului. Care are ca Siddhi Compasiunea. Și ce e și mai drăguț este cum am povestit recent despre câtă compasiune și recunoștință poate aduce vulnerabilitatea.

Să ne fie de folos