Cheia 59 - Necinstea II

Cheia 59 - Necinstea II

Revin la cheia activă în soare (59). Pentru mine, zilele acestea umbra "Necinste" înseamnă a nu fii cinstit cu tine. A te minți pe tine. A-ți spune povești frumoase despre ce crezi tu că ar trebui să fie, pentru a fi în concordanta cu cei din jur sau cu mintea ta care nascoceste permanent explicații pentru lucrurile pe care nu le poate înțelege. Atunci când îi minți pe alții, de fapt te minți pe tine. Tu ce povești îți spui? Și m-am dus și mai departe... la puterea Cuvântului, despre care aminteam în postarea trecută. Suntem singurele ființe care au primit acest DAR de la Dumnezeu. Ce a făcut Dumnezeu cu cuvântul său inițial? A creat. Dar mai apoi a și distrus. Și am verificat asta, ca să nu vorbesc prostii, de câte ori a distrus, a distrus din cauza păcatului oamenilor. Pentru ca mai apoi ceva să se restaureze într-o altă ordine. Iar toate astea mă duc cu gândul la Turnul din cărțile de tarot, unde v-am zis că la Jung are semnificația lui Dumnezeu, care distruge tot ce ai făcut greșit ori de câte ori este nevoie pentru ca tu să-ți reiei drumul în acord cu Sinele tău divin și calea destinului tău. Oh și suntem toți atât de departe de noi înșine în aceste vremuri... și spun asta pentru că am trăit-o pe pielea mea. (V-am povestit printre primele rânduri pe care le-am scris).
Acestea fiind spuse, tu ce faci cu Cuvântul tău, pe care l-ai primit de la Dumnezeu? Când folosești Cuvântul spui Adevărul tău? Cu tine și cu cei din jur? Cu cuvântul tău creezi sau distrugi? Și aici ne putem duce și mai departe să ne întrebăm, iar dacă distrugem, nu cumva ne punem în postura de Dumnezeu? În zilele noastre, povestea asta cu orgoliul a căpătat niște proporții uriașe.
Și ajunem astfel și la DAR, Intimitatea.
Pentru că despre asta este intimitatea. Despre a-ți da masca jos și despre a te arăta așa cum ești tu. A curăța rănile și a fi tu, fără bube și condiționări sociale. Nu este despre a te dezbraca de haine. Când ești foarte intim cu cineva ești pentru că tu și cel de lângă tine vă dezbrăcați de măști. De măștile pe care le pui împotriva durerii. Și rămâi așa, dezgolit, fără să-ți fie frică de iubirea celui de lângă tine. Pentru că suntem așa de înrăiți și de răniți încât de iubire ne e frică. Pentru că suntem așa de obișnuiți cu durerea și nu cunoaștem iubirea. Iar procesul deconditionarii nu este unul ușor, însă aduce cu sine așa o ușurare...
Și nu în ultimul rând, Siddhi-ul acestei chei este despre iubirea necondiționată. Ca să accesezi iubirea necondiționată este musai să ajungi să poți să fii intim. Adică să-ți dai jos acea mască și să fii tu, așa cum ești din iubire pentru tine și pentru ceilalți. Fără a aștepta să primești ceva în schimb, ci doar de a fi primit așa cum ești si văzut. Atunci ajungi să privești direct în sufletul celui de lângă tine.
Și mă gândesc asa, că nimeni nu mai crede în existența acestei iubiri necondiționate, oare totuși o meritam? Suntem noi cei puri, curați, intimi cu cei din jur pentru că noi să merităm această iubire necondiționată atunci când credem că ni se cuvine.
Căutarea începe din tine!
Zile line! ❤️
Back to blog

Leave a comment

Please note, comments need to be approved before they are published.