Cheia 53 - Expansiunea

Gata cu minciuni, gata cu povești care nu sunt ale noastre aduse în relație. Gata cu trădări. Gata cu lipsa de prezență. Gata cu abandonul. Dacă nu mă credeți, urmăriți cel puțin 2 - 3 ani de acum înainte ce urmează.

Lumea se schimbă. Pământul se schimbă. Nu trebuie să fii spiritual ca să vezi cum se prăbușește sistemul vechi prin toate colțurile.

Ce este de făcut? Să lucrăm cu noi și să creștem în conștiință. Să vedem că nu suntem buricul pământului. Să vedem că fiecare este responsabil în partea lui de relație. Atunci când ne judecăm partenerul să vedem unde nu am fost sinceri.

Unde am manipulat?

Unde am oferit având așteptări ascunse?

Unde nu am avut răbdare?

Unde nu am onorat?

Unde am judecat?

Și tot așa. Și e greu al naibii să recunoști ce ai greșit și să te uiți la mizeria de sub preș.

Și uneori este suficient să lucreze doar unul dintre parteneri ca să poți salva relația. Când unul dintre parteneri devine vulnerabil și își deschide inima, automat o face și celălalt. Nu cu umilință, nu cu judecată. Pur și simplu. Aici sunt acum și-mi accept limitările. Și aici începe vindecarea. Din locul în care recunoști și onorezi că ești. Asta sunt acum și atât pot și mă primesc așa cum sunt, fără judecată, fără presiune. Exact atunci se deschide. Ca să mergi mai departe este necesar să poți sta cu ceea ce ești. Sau cu locul unde ești. Cum aș putea să ajung undeva, cu o țintă reală, să am niște beneficii, dacă eu nu știu de unde plec? Adică am pretenția să ajung undeva, dar eu nu știu unde sunt "acasă". Cum vine asta?

Există și vești bune și a fost atât de reconfortant să văd acest lucru la atelierul la care am participat în acest weekend. S-a lucrat pe relații, iar toate relațiile lucrate au fost cu atât de multă continere, recunoștință, iubire și acceptare că nu mi-a venit să cred. Nu a fost nimic despre despărțire. Toate s-au lucrat, iar la final a ieșit sprijin și lumină. A fost magic. Deci se poate și așa.

Să nu aveți impresia că eu nu am trecut prin momente grele. Și încă cum. Dar a existat răbdare. Pe care am observat-o și am onorat-o în acest weekend. Atât de partea mea cât și de partea lui. Ne-am recunoscut greșelile, am reluat de câte ori a fost necesar, am avut răbdare. E greu? Ca naiba. Dar ieri Bill a spus un lucru foarte important: Facem eforturi uriașe ca să evităm efortul. Vă sună cunoscut? Mie da. Consumăm enorm de multă energie să ne ascundem mizeria de sub preș, încât rămânem fără energie pentru orice altceva.

În loc să devenim vulnerabili. Nimeni nu este perfect. Dar vulnerabilitatea este Puterea de a merge mai departe. Când ambii parteneri devin vulnerabili, se deschide o poartă uriașă spre schimbare. Dar e o alegere. Trebuie să vrei. Desigur, există și altă cale: să mergi mai departe ca până acum și să te plângi că nimic nu-ți merge bine, ca oricine altcineva este de vină. Etc. Etc. Cheia 20 este activă acum în Venus (iubirea, relațiile) și simt să aduc din nou în câmp energia ei pe care am descoperit-o recent când a avut tranzitul în Soare.

Unde sunt eu acum în relația mea?

Proiectez în afară doar lumina, din frica de a nu sta față în față cu întunericul? De a nu recunoaște că este și întuneric și "e ok, ăsta este prezentul meu"?

Onorează acea parte din tine care a manipulat și vei găsi acceptare și la celălalt. Și tot așa. Nu te mai minți că celălalt e "narcisist", "fugar" etc., etc. pentru că ceva din el este și în tine. Depășește aceste blocaje de a fugi mereu în afară. Pentru că da, a fugi în afara ta înseamnă să nu rămâi în prezent (Cheia 20).

Ieri am avut o revelație extraordinară legată de o frică. Mai exact, de frica de a nu fi o mamă bună. Și am văzut în constelație cum frica ieșise ușor din raza mea vizuală. M-am uitat la ea și mi-am spus: e o fugă. Frica însăși este o fugă din prezent. Aduc frica să mă apere ca să nu fiu nevoit să-mi asum responsabilitatea pentru momentul prezent. Așa că stau în frică. Și e cald. Și e confortabil. Pentru că nu știu altfel.

În dreapta mea era iubirea și mă speria fantastic bucuria pe care o emana. Nu știam să o conțin. Pendulam între cele două, până când m-am trezit că frica mă strângea în brațe. Atât de tare încât simțeam că mă sufoc. Am zis ok, te iau în brațe, ești a mea, m-ai apărat până acum. Și când să dau să plec, mă strângea din ce în ce mai tare. Și mă ținea pe loc. Și nu o mai voiam. Voiam spre iubire. Ușor ușor, m-am desprins din strânsoarea fricii și m-am dus spre iubire. Iar frica a plecat singură. A fost adânc și revelator.

(Procesul ritual a constat în a interacționa cu 2 persoane pe care le-am numit în fața mea pentru a sta pe loc de frică și pe loc de iubire).

Când îți vezi neputința și trebuie să o recunoști: "Da, bă, sunt de kkt! Ia uite ce fac. Bag în față această frică ca să mă apăr de a-mi asuma responsabilitatea momentului prezent. E greu ca naiba. Să te uiți să vezi cum te-ai rănit singur. De ce am dat exemplul în relația mamă - copil? Pentru că se aplică această dinamică peste tot. Exact aceasta este dinamică lucrului cu umbra. Stai cu umbra, o vezi, vezi de unde vine, vezi cum te apără, vezi că e o parte din tine care te ține pe loc ca să nu greșești. O iei în brațe. O primești. Și când vrei să-ți iei la revedere îți spune: mai stai puțin, era așa de confortabil. Dar începe să te strângă ca o haină rămasă mică. Pentru că tu crești.

Acestea fiind spuse, bine am venit în cheia 53- Imaturitatea/ Expansiunea/ Supraabundenta! Expansiunea începe când ceea ce conținem e prea mult și începe să ne strângă. Când începe să doară. Când modul de relaționare începe să ne strângă. Când locul de muncă ne strânge. Și în spatele tuturor stau programele mentale. Care rămân prea mici și necesita o schimbare de perspectivă.

Încearcă să te gândești la asta. Unde în relațiile tale folosești frica pentru a te apăra și a fugi de prezent? Unde nu vrei să privești și te minți singur că nu ești sau nu e suficient de bun ceea ce ai primit?

Dar fii sincer cu tine, tu în intimitatea ta.

Zile frumoase să avem!

PS: O să pun din nou aici un desen pe care l-am mai folosit, desen care explică exact ceea ce am scris eu mai sus. Plus spirala lui Fibonacci și Cartea oracol Round and Round - din pachetul lui Colette Baron-Reid. Am auzit la un moment o părere că aș fi redundantă în exprimare. Procesul e ciclic. Dar nu redundant. Este spirala creației. Viața te aduce mereu în același loc pentru a-ți arăta noi și noi straturi de profunzime. Depinde de tine dacă dorești să le vezi sau alegi să te învârți în cerc.

Și vă recomand din nou să citiți articolul meu cu Viața lui Pi (îl las în comentarii) și să vedeți filmul dacă nu l-ați văzut. Este de o profunzime extraordinară. Exact așa cum a plecat frica mea singură în acest proces descris, așa pleacă tigrul Richard Parker la finalul filmului. Și da, văd peste tot în continuare 314. Aceasta este evoluția. Umbra nu este bau-bau. Este o parte din tine pe care nu dorești să o vezi.