Cheia 39 - PROVOCAREA

Astăzi eram pregătită să vă povestesc ce bucuroasă sunt eu că ajung pentru a 6-a oară în Italia și că Cezar calcă în a 6-a țară la nici 5 ani. Și mamă ce super că mergem noi să vizităm Vezuviu. Și urma să vă povestesc ce experiență minunată am avut eu acum 9 ani când am vizitat Etna la aproape 2 luni după ce erupsese, când încă fumega printre resturile de nămeți la sfârșitul lunii mai. Și ce era cel mai important că în acel moment am simțit cea mai profundă conexiune cu Mama Pământ poate din toată viața mea...

Ei bine, cheia 39 avea alte planuri pentru mine.

Când am ajuns la parcare, am aflat că nu se poate plăti cu cardul drumul până sus cu mașina. Ne spune doamna de la bilete să cumpărăm și noi ceva de la magazinul de suveniruri și plătim acolo tot. Zis și făcut. 3 euro drumul x 3 persoane pe 2 km . Plus ce am mai plătit la acel magazin evident. Nu mai contează, m-am ales cu un frumos cristal extras din crater spun ei.

Ajungem sus. Nici acolo card. Ne spune domnul de la intrare că doar online. Nici măcar Cash, de care nu aveam oricum.

Eu fericită, zâna achizițiilor online, mă pun pe treabă.

Procesul era cam asa: te conectai la WI-FI cu user și parolă, apoi la site. Te chinuiai sa iei bilete, care erau 5 pe interval, iar până apucai să pui în cos le lua cel de lângă tine. Nu puteai lua decât pentru următoarele 40 min. Din a 5-a încercare bag cardul și ghici ce! Eroare. Mă duc la pază deja iritată, că doamnă chill. Trebuie să meargă. O iau de la capăt pe al doilea telefon. Ai doilea cont. Tot procesul. Că nu ai voie decât 5 tentative pe zi pentru că apoi te blochează. După 50 minute de stat în soare, treziti de la ora 3 dimineața (era deja 12 și) evident că a ieșit tot Berceniul din mine și m-am ciufulit cu domnii de la intrare. Le-a mai luat 15-20 minute să verifice și să vadă că site-ul avea erori. Eu le-am zis că au un site de rahat din prima. Nu m-au crezut.

Buuuun. Ce credeți?? Pe căldura aia, după aproape o oră de stat în soare, mai aveam de urcat pe munte încă 15-20 minute.

Eram pur și simplu rupta. În timp ce urcam nu reușeam să înțeleg... și apoi mi-am dat seama... PROVOCAREA. Eram în umbra cheii 39, iar anxioasa din mine, obișnuită ca în concediu să fie totul planificat de-a fir a păr și cu skip the line peste tot cumpărat în urmă cu o săptămână, a clacat.

Am ajuns să vedem și craterul și abia spre coborâre am înțeles. Era oricum totul despre energie. În primul rând a mea. Și de cum am dus în umbră această experiență în loc să o duc în dar: Dinamismul. Și imediat ce am înțeles asta, energia s-a schimbat. Dacă la început mă gândeam "să vezi cât așteptăm și mașina la întoarcere" acum nici nu am coborât bine că mașina a oprit fix în fața noastră imediat.

Un exemplu mai micuț de transmutare. Nu așa grozav ca cel de ultima dată. Însă pentru mine va rămâne amintire frumoasă.

Mi-am dat seama cum focusandu-ma pe ce nu trebuia, era cât pe ce să ratez ce era mai important: o ocazie de împământare pe care nu o ai prea des. Până la final am reușit.

Dar ce a fost cel mai important a fost că mi-am dat seama câtă răbdare am avut.. dacă plecam, poate nu aveam nici constientizarile pe care le-am avut. Și nu vedeam nici Vezuviul. Așa că... "Good things come to thoes who wait".

"Alexandra ești un vulcan!" Imi aduc aminte vorbele unui apropiat în urmă cu vreo 10 ani. Deci da, înainte să fiu "un munte" am fost și vulcan. Pentru că dacă mi se întâmpla așa ceva acum 10 ani, la prima eroare a site-ului eram urcata în mașina și plecata deja.