Cheia 33 - Uitarea

De ce se strică relațiile? Se spune că relațiile se strică atunci când oamenii încep să evolueze separat. Eu cred că acolo e ceva mai mult de atât, cu o linie foarte fină. Sunt în metrou acum și nu m-am pregătit, dar scriu așa din ce-mi vine pe moment. Cum fac de obicei.

Și-mi vin în cap două direcții. Și o să încerc să explic cum mi se pare mie că duc ele la lipsă de autenticitate. Și cum de fapt ăsta este motivul pentru care cred că relațiile se strică. Prima este atunci când sunt în relație cu cineva și eu aleg să nu îi spun anumite lucruri pentru că s-ar putea să nu le primească. Și este foarte ușor să te duci în orgoliu. Adică ăla e mai jos. Nu e atât de "pregătit" ca mine ca să vadă ce văd eu. Ok. Deci te-ai pus mai sus. De aici și până la "nu mă înțelegi" e doar un pas. Și nu mai ești tu. Tu taci și ții în tine pentru că nu ești primit. Și te cioplești. Ți-e frică de furie. Tu nu ai dreptul să decizi pentru nimeni dacă e pregătit să audă ce ai tu de spus sau nu. Când protejezi, rănești. Când nu ești tu, faci rău și celui de lângă tine pentru că creezi așteptări nerealiste.

A doua direcție este când ți-e frică să nu rănești. În general, asta se întâmplă cu cei pe care îi recunoști drept "Domne, e om bun, nu a vrut, e ok, las-o așa că trece". Și nu trece. Că ai tăiat din tine din nou. Și vezi în primul rând că tu nu ești autentic cu tine. Dacă tu nu ești, de ce ar fi altul? Și când desfășori firul în patru, totul duce la frică. La frica de a mă purta în lume așa cum sunt eu. Cu tot ce sunt și cu tot ce aduc. Te invit să faci un exercițiu și să fii autentic. Să-i spui unui om adevărul tău și să vezi dacă te primește așa cum ești de fapt. Când nu-i mai spui ceea ce vrea să audă. M-au triggeruit toată viața oamenii care spun altora ce vor să audă și i-am respins total. Pentru ca ulterior să realizez că eu însămi făceam asta. E foarte subtil.

Eu fac asta de ceva timp (spun ce simt) și se prăbușește tot în jur. Ca niște foi de ceapă, toate condiționările se curăță și e cu durere. Când vezi cât de mult te-ai biciuit. Și cât te-ai cioplit. Ca să fii primit așa cum ești. Dar de fapt nu erai primit pentru că nu erai tu. Când respectul față de tine crește și ai curajul să spui "nu", vezi ce se întâmplă. Mie mi s-a spus că sunt "greșită". A durut, a trecut, aia e. Da, chiar eram greșită. Eram greșită pentru că nu eram eu și-mi încălcam limitele non stop ca să "fit in". Și cel mai grav abuz e ăla față de tine însuți. E ca și un miraj așa. Te uiți în spate și vezi că totul a fost o minciună. Și cade Turnul.

Dar să revin la ce spuneam. Am mințit puțin în penultimul articol. Nu am fost în vacanță la relaxare, ci am fost într-un retreat. Acolo am lucrat în general pe constelații familiale și constelații ritual. Și am făcut un exercițiu foarte interesant în perechi, unde eu eram condusă de forța mare a vieții, conștiința însăși, reprezentată de o colegă. Și ea trebuia să-mi spună (neștiind nimic despre viața mea) ce am eu nevoie ca să uit cine am fost și să-mi amintesc cine pot fi. Cheia 33 - Uitarea. Care s-a încheiat ieri dimineață.

Mi-a zis niște chestii care m-au făcut să simt că mă dezintegrez ca Ființă. Niște lucruri atât de potrivite vieții mele, pe care nu avea de unde să le știe. Și ce credeți, în drum spre pădure, îmi arată un Turn. Vă las poza cu exact acel Turn aici ca să vedeți cât este de asemănător cu cel din tarot.

Și am să vă spun așa: de fiecare dată când vin spre voi cu niște rânduri, să știți că ceva s-a prăbușit. O credință veche, o relație, un job, casa.. etc. Asta înseamnă Turnul. Ceva vechi se prăbușește pentru că ceva nou, mai autentic, nu avea loc să intre în viața ta. Doare ca naiba, dar frica dispare și apare curajul.

Și vreau să susțin afirmațiile mele cu o parabolă Zen pe care am auzit-o cu ani în urmă: Un discipol se duce la călugărul Zen ca să învețe "doctrina". Și călugărul tot tăcea. Și nu înțelegea nimic discipolul. Și îl întreabă de ce tace. Călugărul pune un set de ceai pe masă, începe să toarne și toarnă, și toarnă până când lichidul dă pe afară din cană și curge pe jos.

Discipolul alarmat nu înțelege nimic. Iar călugărul îi explică: dacă ai cupa plină deja, nu mai ai unde să torni altceva. Cu alte cuvinte, dacă tu ai credințele tale bine definite, nu mai ai de unde să umpli cu altceva, nou. Morala era că dacă vrei să înveți Zen, trebuie să fii gol, ca un bebeluș. Fără sistem de operare instalat. De câte ori cade Turnul, câte o aplicație din vechiul tău sistem de valori cade, iar altceva îi ia locul. E ca atunci când o aplicație pe un sistem informatic e prea veche, nu este up to date, iar restul evoluează. Și credința ta rămasă pe loc îți îngreunează sistemul. Și da, la un moment dat ajungi să te îmbolnăvești. Obosești mental, fizic, te miști din ce în ce mai încet, imunitatea scade și sistemul cedează.

Ca o paranteză. Ieri am dat unei prietene site-ul. Și mi-a zis că a citit primele rânduri din prezentarea mea, acelea cu "EU SUNT". Și mi-a spus că au atins-o atât de puternic încât nu a putut să citească mai departe. TU EȘTI?...

M-am dus acum la dicționar și am căutat verbul "a fi". Tot fac asta de ceva timp. Și am găsit: "A avea Ființă."

Zile line!