Casa sufletului: Curățenia interioară
Mi-am amintit un vis interesant pe care l-am avut cu ceva timp în urmă. Pentru că, da, lucrăm și pe vise și a fost o experiență incredibilă pentru mine cum am observat că noi nici noaptea, în somn, nu stăm degeaba.
Nu prea îmi cunoșteam casa. Parcă era prima oară când o vizitam, aveam simțul proprietății, însă pur și simplu nu o cunoșteam. Era și familia mea, dar parcă era așa, cumva departe.
Sus, la mansardă, era un sanctuar. Arăta ca o cameră de rugăciune, curată, neatinsă. Avea tavanul jos și era o cameră în care se stătea pe jos, pe perne mari și confortabile. Asta doar teoretic, pentru că nu era nimeni la mansardă.
Am coborât înapoi și eram absolut dezgustată de toți acei oameni care îmi invadau casa. Și am strigat odată: „Afarăăăă!”.
Am citit cu ani în urmă prefața unei cărți de vise. Nu-mi amintesc deloc ce carte era, dar îmi amintesc faptul că a fost singura carte a cărei prefață am citit-o vreodată. Era o prefață de Vasile Dem Zamfirescu. Nu că am citit-o, dar am savurat-o. Și povestea un vis al lui Jung. Atunci am aflat prima oară că la Jung casa semnifică sufletul. Subsolul era subconștientul, parterul conștientul și etajul supraconștientul. Acela a fost primul moment care m-a făcut extrem de curioasă să-mi analizez visele.
Și am început, ușor-ușor, să citesc despre vise, iar asta mi-a stimulat foarte mult visarea. Și aveam un vis care se tot repeta. Asta a fost acum ceva ceva vreme, cam 12 ani. Erau niște câini care mă hăituiau în continuu și voiau să mă muște. Cu vremea, m-am împrietenit cu acei câini, până când am ajuns să îi mângâi și să mă joc cu ei. Eram deja prieteni. În tot acest timp, mă aflam într-un proces terapeutic cu psihologul meu.
Bunica mea, Ana, știa să tălmăcească vise. Eu și mama obișnuiam să o sunăm mereu să ne explice despre ce am visat. Evident, ea o făcea într-o manieră populară. Și bunica spunea că atunci când visezi câini înseamnă dușmani. Cu timpul, m-am întrebat de ce oare zicea ea așa. Eu iubesc foarte tare câinii. Și am înțeles că cel mai mare dușman al nostru este umbra. Și am mai înțeles că acei câini din vise erau umbrele mele. Ele mă agresau și mă speriau. Și că, odată cu procesul terapeutic, am ajuns să mă împrietenesc cu umbrele mele.
A fost un moment revelator și chiar îmi amintesc faptul că m-am dus la psihologul meu și i-am zis: „Doamne, îți dai seama cât mai e acolo și noi nu știm?”. Și mi-a spus că așa este.
A fost nevoie de această mică paranteză ca să vă explic visul de mai sus. Acei oameni urâți din casa mea erau gândurile mele negative, care, majoritatea, nu erau, de fapt, nici măcar ale mele. Erau așa de urâte încât nu puteam privi la ele. Și chiar atunci, în vis, am decis definitiv să le scot din casa mea. Doar nu primești chiar pe oricine la tine în casă? Casa trebuie să fie un sanctuar. Un loc sfânt unde tu și familia ta vă retrageți pentru odihnă. De ce ai lăsa lucruri nasoale în corpul tău, în mintea ta și în sufletul tău?
Perioada sărbătorilor de iarnă înseamnă și un moment de curățenie. Cu toții facem asta. Curățăm casa, curățăm corpul prin post. Dar mintea și sufletul? Vorba aceea: "Păcat e ce scoți pe gură, nu ce bagi în ea."
Mi-am petrecut acest post în recunoștință profundă. Nu a fost deloc ușor, pentru că au fost și momente în care am fost din nou și din nou testată. A fost o provocare. Ia să vedem, Alexandra, ai înțeles ceva? Încă mai am de lucru. Însă invit la această contemplare: a curățeniei.
Se spune că facem curat înainte de Crăciun pentru a-L primi pe Hristos în casele noastre curate. Ce frumos...
Coșmarurile nu sunt vise „urâte”. Sunt vise terapeutice. Iar noi lucrăm la cea mai bună versiune a noastră chiar și atunci când dormim, inconștient sau nu. Desigur, cu timpul, poți avea vise lucide și este mult mai ușor să schimbi macazul. Dar, oricum ar fi, pentru noi este tot benefic. Doar ne sperie pentru că nu înțelegem. Și ne e frică tare de necunoscut.
Să ne fie de folos! 
Sursă imagine: Pinterest.
Am văzut-o așa ca pe "Pământul, casa noastră".
